Impactul scumpirilor la energie asupra pieței alimentare: ce spun vânzătorii și antreprenorii
Creșterea aproape dublă a prețului la curentul electric pune o presiune semnificativă pe producători, alimentând temerile privind scumpirea alimentelor. În timp ce vânzătorii și cumpărătorii resimt deja impactul scumpirilor sezoniere, noile tarife nu și-au produs încă efectele. În acest context, statul promite măsuri de compensare, dar mecanismele rămân încă neclare.
Creșterea tarifelor la energie ar putea provoca scumpirea în lanț a produselor alimentare. Vânzătorii spun că deocamdată au crescut prețurile la legume și ouă, un fenomen sezonier. De exemplu, un carton de zece ouă costă la piața centrală între 29 și 37 de lei.
„Merg vânzările așa, încetișor, adică nu-i așa cum am dorit noi. Pe lună ce trece se scumpește cu un leu, acolo doi lei pe lună indiferent se ridică. Dar încercăm și noi să vedem așa cum este, oricum suntem încă noi pe piață”;
„Dar n-aș spune că chiar așa mari vânzări, fiindcă au fost sărbători, lumea a mâncat carne până acuma, a făcut mari cheltuieli, au venit facturile pentru lumină, pentru căldură și bani nu-s și așa, mai slăbuț. Prețurile-s tot acelea”;
„Până ce mă descurc bine. La sezon, ele acum se măresc, asta e și normal, după primăvară, s-o mai vedea deja, se vor mai coborî. Cred că nu-i nimica complicat acuma”, au afirmat vânzătorii.
Ca să atenueze scumpirea coșului de consum, Ministerul Economiei a propus compensarea tarifelor la energie pentru mediul de afaceri, producătorii de lapte, carne, ouă, pâine, încălțăminte, îmbrăcăminte, mobilă, componente electrice. Deocamdată nu e clar cum va funcționa acest mecanism. Cel mai probabil, va fi definitivat săptămâna aceasta.
„Mediul de afaceri înțelege foarte bine că resursele statului sunt limitate, cred eu că suntem mulțumiți și de ceea ce ni se oferă, 50 la sută nu este puțin. Energia electrică este una din componentele costului de producere”, a menționat Mircea Manole, directorul Asociției de procesatori de fructe.
„Nu putem să menținem toate cheltuielile care apar cu ridicarea prețului la energie. Dacă o să compenseze, asta e sigur un lucru bun. Să dea un credit cu un procent normal pentru acei care consumă energie electrică și nu au posibilitate materială să susțină prețurile care o să fie acuma”, a spus Andrei Coman, antreprenor.
Președintele Camerei de Comerț și Industrie estimează că prețurile la mărfurile și serviciile oferite de întreprinderile moldovenești ar putea crește cu trei sau patru procente.
„Anumite prețuri pot crește pornind de la inflația care este în Republica Moldova. Haideți să fim un pic mai realiști, reieșind din faptul că chiar dacă ar fi anumite compensări din partea statului pentru energia electrică și gaz, toate acestea împreună nu vor acoperi în total cheltuielile pe care le au companiile. Desigur, noi nu avem interes să creștem aceste prețuri”, a declarat Sergiu Harea.
Anul 2024 s-a încheiat cu o inflație sub șapte la sută. Săptămâna trecută, Banca Națională a majorat rata de bază cu două procente, până la 5,6 la sută, pentru a controla creșterea prețurilor.