Regional

Locuitorii din Varnița așteaptă să fie conectați la rețelele din dreapta Nistrului, în timp ce la Copanca lucrările au fost sistate

În timp ce locuitorii din satul Copanca, raionul Căușeni, refuză să fie conectați la rețeaua electrică controlată de autoritățile constituționale, majoritatea oamenilor din satul Varnița, raionul Anenii Noi, spun că vor accepta conectarea la rețeaua de energie electrică, indiferent de prețul care va fi.

Majoritatea oamenilor din Varnița spun că abia așteaptă să fie conectați la rețeaua electrică din dreapta Nistrului.

Am cumpărat generator și când nu-i lumină pun generatorul și cu asta mă folosesc. Eu sunt pentru a ne conecta la rețeaua de pe malul drept"

Ieșim din situație, dar deja vrem rezolvarea problemelor. Sunt de acord să ne conectăm la rețeaua de pa malul drept, dar nu pot să răspund pentru toți, nu cred că suntem ca lumea din Copanca, pentru că trebuie să ne dăm seama, pentru că sunt organizații publice care au nevoie într-adevăr, dacă o să fie totuși, credem că prețurile vor mai scădea, pentru că fără gaz și fără lumină suntem în secolul trecut.

Ne încălzim cu vreascuri, lemne. Eu nu includ electricitatea, sunt bătrână, dar cine are copii mici, acelor le este greu, copiii au nevoie de căldură. Vom accepta ajutorul Chișinăului, de ce să nu accept, toți vor accepta și vom zice "mulțumesc"”

Dacă lumea va fi de acord, nu voi rămâne numai eu la urmă. Dar dacă va fi prea scump, pensia nu ajunge? Da ce facem? Pe unde tremurăm, ard lemnele o bucată de noapte și se răcește în casă, e frig.

Dimineața deconectează pentru câteva ore și seara. Ce facem? Ne încălzim la aer, ne plimbăm pe stradă. Vom accepta sigur, dar ce să mai așteptăm? Mai scump nu va fi, deci mergem înainte.

Claudia Ghețoi trăiește singură și spune că se descurcă greu pentru a încălzi locuința, iar când sunt deconectări de lumină folosește o lampă cu baterii.

Fie de unde va fi, numai să fie. Va fi scump, lasă să fie scump, dar să avem”.

Iar locuitorii din satul Copanca, deși zilnic au întreruperi de curent timp de cinci ore, refuză să fie conectați la rețelele de distribuție energetice din dreapta Nistrului. În urma unei acțiuni de protest a localnicilor, compania Premier Energy a întrerupt lucrările începute în acest sat.

Întreprinderea a retras echipele care lucrau la construcția liniei din satul Copanca, din raionul Căușeni, din cauza apariției unor impedimente în desfășurarea acestor lucrări, a informat despre aceasta autoritățile și în prezent este în așteptarea unor decizii de creare a condițiilor adecvate pentru continuarea lucrărilor” a precizat Vasile Gribincea, purtătorul de cuvânt al Premier Energy

Amintim că Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat solicitările Premier Energy și Moldovagaz privind efectuarea lucrărilor necesare pentru racordarea localităților din Zona de Securitate la rețelele de energie electrică și gaze naturale.

Maxim Bolohan

Maxim Bolohan

Autor

Citește mai mult