Alexei Danilov susține că Moscova pune la cale o lovitură de stat în Republica Moldova, cu implicarea luptătorilor ceceni. Reacția lui Kadîrov
Rusia ar intenționa să organizeze o lovitură de stat, în Republica Moldova, în viitorul apropiat, iar pentru aceasta Kremlinul ar putea implica luptători din Cecenia. Declarația a fost făcută de secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, Alexei Danilov, în cadrul unui tele-don. Liderul cecen, Ramzan Kadîrov, a venit mai târziu cu o reacție pe contul său de Telegram. „Granițele Rusiei se schimbă doar atunci când ea însăși își dorește asta”, susține el.
Potrivit oficialului ucrainean Alexei Danilov, serviciile secrete ucrainene au avertizat Chișinăul despre faptul că Moscova ar putea implica luptători din Cecenia în intenția sa de a organiza o lovitură de stat în țara noastră, iar în Republica Moldova au loc schimbări la vârful puterii, pentru a contracara planurile Rusiei.
„Le știm numele și prenumele și monitorizăm cu atenție ca aceste persoane să nu ajungă la Chișinău”, a precizat secretarul Consiliului ucrainean de Securitate.
Declarațiile lui Danilov nu au trecut neobservate de liderul cecen Ramzan Kadîrov.
„La orizontul ucrainean a apărut un alt cunoscător încrezător în sine, care ar fi dezvăluit planurile Rusiei de a organiza o lovitură de stat în Moldova și a prezis prăbușirea Federației. (…) Dacă există un ordin de la Comandantul Suprem, suntem pregătiți să mergem chiar și în America, vom lăsa Moldova cu mult în urmă. Și orice astfel de ordin nu este discutat, ci îndeplinit”, a menționat Ramzan Kadîrov pe Telegram.
Contactat de Moldova 1, serviciul de presă al Ministerului de Externe al Republicii Moldova a anunțat că va veni cu un comentariu la acest subiect.