Val de alerte false cu bombă în Europa
Cel puțin 240 de școli din Ungaria, inclusiv din Budapesta, au fost evacuate astăzi după ce au primit amenințări cu bombă prin poșta electronică. Au fost vizate școli atât din orașe, cât și din sate. Niciun explozibil nu a fost găsit în clădirile verificate, iar alerta s-a dovedit falsă. Autoritățile au inițiat o anchetă și au sporit măsurile de securitate. Se întâmplă la doar o zi după ce o situație similară a avut loc în Bulgaria. Anchetatorii din ambele țări vorbesc despre mesaje trimise de pe o singură adresă IP, cel mai probabil, de peste hotare, fără să precizeze, însă, alte detalii.
Orele de clasă au fost suspendate, mii de elevi fiind evacuați, iar autoritățile anunță măsuri de securitate sporite. În textul mesajelor digitale se precizează că în acest mod Ungaria este pedepsită pentru „amestecul în afacerile lumii musulmane", dar și pentru a informa Europa „ce gust are frica". Șeful biroului prim-ministrului a subliniat că amenințarea se ascunde în spatele unui server străin și că anchetatorii vor identifica făptașul și îl vor trage la răspundere.
„Aceste e-mailuri de amenințare sunt identice în formularea lor și anunță că dispozitivele explozive au fost plasate în școli. Serviciile secrete au contactat autoritățile slovace, care s-au confruntat cu o amenințare similară anul trecut. Garantăm siguranța copiilor și a profesorilor. Poliția a pornit o anchetă penală pentru amenințare publică”, a declarat Gergely Gulyas, șeful Oficiului prim-ministrului Ungariei.
Alerte cu bombă au fost înregistrate cu o zi mai devreme și în Bulgaria, unde, la fel, mai multe școli au fost evacuate. Până în prezent, făptașii rămân necunoscuți. Potrivit Ministerului de Interne de la Sofia, amenințările au fost trimise, la fel, de pe o singură adresă, ceea ce este diferit față de situația cu valul de alerte din primăvară, când emailurile erau trimise de pe diverse adrese create pe platforme străine. Amenințări similare și alerte cu bombă în școli au avut loc în septembrie 2024 în Slovacia, Croația și Republica Cehă, iar în noiembrie în Germania.