Expert: Instituțiile nu se implică suficient în prevenirea ingerințelor și combaterea corupției electorale
Rusia se va implica pentru a influența rezultatele alegerilor parlamentare din Republica Moldova prin rețeaua de alegători care votează la comandă, iar instituțiile de resort nu s-au implicat suficient în combaterea corupției electorale, atrage atenția editorialistul Nicolae Negru. La rândul său, președintele Partidului Schimbării, Ștefan Gligor, susține că eșecul nu se datorează lipsei cadrului legal, ci tergiversării implementării reformelor în justiție și politicilor de cadre.
Editorialistul Nicolae Negru constată că instituțiile de resort „nu au fost implicate în procesele de combatere a corupției electorale, iar reforma justiției nu va da roade în câteva luni”, până va începe electorala pentru parlamentare.
„Moscova va continua cu rețeaua de alegători care votează la comandă, grupare ce nu a fost destructurată. Gândind logic, dacă Moscova nu a reușit să-și atingă obiectivul în cadrul referendumului și la alegerile prezidențiale, ultima șansă sunt alegerile parlamentare. Cu banii murdari rusești care au pătruns în scena politică a Republicii Moldova, vor să schimbe fața Europei, să schimbe ordinea internațională și să-și refacă influența de altădată. Un miliard de dolari este nimic pentru Rusia în acest caz. Deci, pericolele sunt mult mai mari.”
Ștefan Gligor consideră că „avem o societate bolnavă de corupție și de ea nimeni nu se ocupă”, iar problema ar fi „politica de cadre din sistem, nu și lipsa cadrului legal”.
„Nu avem procurori competenți, iar Procuratura Anticorupție mușamalizează corupția prin expirarea termenelor de prescripție la infracțiunile comise, în special cu oligarhii Plahotniuc, Platon. Concluziile de reorganizare au venit inclusiv din ineficiența PA, care nu a făcut față corupției electorale, să combată acest fenomen, dar și procurori care să lucreze pe dosarele de corupție electorală. Sunt lucruri foarte serioase: nu este un procent, dar sunt 10 procente din totalul voturilor exprimate. Nu s-a făcut față când am avut un dublu exercițiu electoral.”