Tiraspolul cere gaz cu împrumut. Chișinăul negociază un acord, spun surse apropiate Guvernului
Pretinsele autorități de la Tiraspol solicită Chișinăului cu împrumut un volum de trei milioane de metri cubi de gaze pentru a acoperi necesitățile regiunii transnistrene. O comisie specială de la Chișinău ar urma să analizeze această cerere, în cursul zilei de astăzi, scrie presa de la Tiraspol. Surse apropiate Guvernului au menționat că Chișinăul este într-o etapă avansată de negocieri pentru a identifica soluții transparente la criza energetică din regiunea transnistreană. Succesul acestora ar putea pune punct crizei prelungite, ar ajuta oamenii pe ambele maluri ale Nistrului și ar pune capăt șantajului energetic rusesc.
Presa din stânga Nistrului scrie că compania Tiraspoltransgaz s-ar fi angajat să returneze volumul împrumutat de gaze sau să achite contravaloarea acestuia. Pretinsele autorități transnistrene speră la un răspuns favorabil din partea comisiei moldovenești competente.
Între timp, presa rusă scrie că regiunea transnistreană ar purta negocieri cu două companii din Ungaria care ar urma să livreze gaz pe malul stâng. Acordul ar putea fi semnat curând, iar livrările ar putea începe în februarie. Preliminar, livrările ar putea fi efectuate până la începutul lunii aprilie, în volum de circa 3 milioane de metri cubi pe zi. Traseul și prețul nu se cunosc deocamdată.
Contactați pentru un comentariu, nici șeful interimar al Moldovagaz, nici ministrul Energiei nu au oferit declarații. Până la această oră, Guvernul Republicii Moldova nu a comentat aceste declarații.
Amintim că Gazprom a sistat livrările de gaze naturale către regiunea transnistreană începând cu 1 ianuarie. Decizia a generat deconectări masive de la gaze, apă caldă și energie termică, în majoritatea localităților, inclusiv din Zona de Securitate, și deconectări în evantai ale luminii.
Amintim că, după mai multe săptămâni în care a respins categoric propunerile Chișinăului de ajutor și asistență, pretinsa administrație de la Tiraspol a făcut săptămâna trecută un pas înapoi și a declarat că este gata să achiziționeze gaze naturale prin intermediul companiei Moldovagaz. Așa-zisul lider transnistrean, Vadim Krasnoselski, a recunoscut că este singura soluție fiabilă pentru a asigura cu lumină, căldură și gaze locuințele oamenilor și infrastructura socială.
Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a declarat, la emisiunea „Scaner” de la Moldova 1, că în regiunea transnistreană a mai rămas gaz doar pentru câteva zile, iar cărbunele pentru producția energiei electrice va fi suficient cel mult pentru două săptămâni. De aceea, spune oficialul, o soluție pentru criza energetică trebuie găsită „în cel mai scurt timp”, „fără a ține cont de faptul dacă Rusia va relua livrările de gaze în regiune”.