Viceprimarul municipiului Bălți, reținut pentru corupție, ar putea fi demis
Viceprimarul orașului Bălți, Tatiana Dubițkaia, ar putea fi demisă după ce a fost reținută de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), fiind suspectată de implicare în acte de corupție. Anunțul a fost făcut de primarul Alexandr Petkov, care a declarat că va convoca o ședință a Consiliului Municipal Bălți pentru inițierea procedurii de demitere a funcționarului,

„Reconfirm poziția mea fermă de toleranță zero față de orice suspiciune de corupție în Primărie și în instituțiile subordonate”, a declarat Alexandr Petkov.
Amintim că un viceprimar și un șef adjunct al Direcției Învățământ, Tineret și Sport din cadrul Primăriei municipiului Bălți au fost reținuți de CNA fiind suspectați că ar fi primit în mod sistematic bani proveniți din activități ilegale de la conducători și angajați ai unor subdiviziuni ale Primăriei Bălți, dar și de la directori ai instituțiilor subordonate municipalității, în schimbul acordării de favoruri contrare legii. De asemenea, unul dintre suspecți ar fi acceptat o mită de 200.000 de euro pentru favorizarea unui agent economic.
Ofițerii CNA au efectuat percheziții atât în birourile de serviciu, cât și la domiciliile funcționarilor, precum și la locuințele unor directori de instituții de învățământ. În urma acestora, au fost ridicate documente și obiecte relevante pentru anchetă, precum și sume de bani în diferite valute, însumând aproximativ 400.000 de lei.
Cei doi suspecți urmează să fie plasați în Izolatorul de Urmărire Penală al CNA.