Externe

Trump interzice accesul persoanelor transgender în forțele armate

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat semnarea a patru ordine executive care vizează forțele armate ale Statelor Unite. Printre acestea se numără interdicția politicii DEI (Diversity, Equity, Inclusiveness – diversitate, echitate, incluziune) și limitarea recunoașterii genurilor în armată la cele biologice, masculin și feminin, notează BBC.

Reuters
Sursa: Reuters

Într-o declarație făcută presei în timpul unui zbor către reședința sa din Florida, Trump a explicat că politica DEI, extinderea conceptului de „discriminare pozitivă”, este considerată nepotrivită pentru armată, deoarece ar împiedica promovarea pe bază de merit.

Un alt ordin interzice declarațiile „false” privind apartenența la un alt gen decât cel biologic, acestea fiind catalogate ca încălcări ale regulilor militare. Trump a reiterat că armata SUA va recunoaște doar două sexe: masculin și feminin.

Conform CNN, Trump a semnat, de asemenea, un ordin privind reabilitarea militarilor care au fost concediați pentru refuzul vaccinării împotriva COVID-19, precum și unul care prevede crearea unui „Dom de Fier american” – un sistem avansat de apărare antiaeriană inspirat de cel al Israelului.

Ministrul Apărării, Pete Hegseth, căruia i s-a dat un termen de 60 de zile pentru implementarea ordinelor, a preluat oficial funcția pe 25 ianuarie.

În timpul primului său mandat, Trump a anunțat că va interzice trupelor transsexuale să servească în armată. El nu a dus până la capăt această interdicție - administrația sa a înghețat recrutarea acestora, permițând în același timp personalului în serviciu să rămână.

Biden a anulat decizia când a preluat mandatul în 2021.

Armata are aproximativ 1,3 milioane de persoane în serviciu activ, conform datelor Departamentului Apărării. În timp ce susținătorii drepturilor transsexualilor spun că există până la 15.000 de membri transsexuali în serviciu, oficialii spun că numărul este de câteva mii.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult