Externe

Poliția din Olanda a publicat imagini cu primul suspect în cazul furtului tezaurului dacic

Noi detalii în cazul furtului Aurului Dacic. Poliția din Olanda a publicat imagini cu primul suspect. Oamenii legii au făcut apel la toți cei care au informații despre această persoană să-i contacteze. Între timp, continuă ancheta și în România, iar directorul Muzeului Național de Istorie a României, instituția deținătoare a obiectelor furate, a fost demis. Acesta spune că s-ar fi încercat intimidarea sa după ce a fost demis de Ministerul Culturii.

Suspectul este un bărbat văzut într-un magazin de bricolaj din regiunea Assen, cu doar câteva zile înaintea jafului. Individul purta ochelari cu rame negre, un hanorac, o șapcă neagră și pantaloni de culoare închisă. În noaptea de vineri spre sâmbătă, o ușă a Muzeului Drents a fost aruncată în aer. La scurt timp, hoții au plecat cu patru obiecte de artă valoroase. Anchetatorii cred că cel puțin trei suspecți sunt din provincia Olanda de Nord. Între timp, și în România continuă ancheta, iar directorul Muzeului de Istorie a fost demis.

I-am solicitat directorului general al Muzeului Național de Istorie să-și prezinte demisia de onoare. El a refuzat. În consecință, am mers mai departe, conform prevederilor legale în vigoare. Am procedat la rezilierea contractului de management. Va fi un termen de 15 zile de preaviz”, a menționat ministrul român al Culturii, Natalia Intotero.

În reacție, managerul Muzeului Național de Istorie a precizat că nu i s-a indicat nicio încălcare a legii, iar pretextele pentru demisie sunt false, încercându-se intimidarea sa.

Este o lovitură teribilă pentru mine ca profesionist și ca persoană. Pentru mine, aceste obiecte sunt ca și copiii mei. Dacă dosarul nu este complet și în conformitate cu cerințele legale, nu primești o licență. Am început să mă gândesc la o mulțime de eșecuri în funcționarea sistemului. A fost oare prezentă o persoană în camera de control în acea noapte?”, spune Ernest Oberlander-Târnoveanu.

Până la sfârșitul lunii ianuarie, în toate muzeele din România vor fi verificate sistemele de securitate și siguranță. Totodată, instituțiile trebuie să prezinte o listă cu obiectele de patrimoniu scoase temporar din țară pentru a participa la diverse expoziții. Amintim că tezaurul dacic a fost furat sâmbătă, după o spargere ca în filme. Cele mai valoroase obiecte furate sunt Coiful de la Coțofenești și trei brățări de aur. În cadrul expoziției „Dacia! Regatul aurului și argintului" de la Muzeul Drents, au fost expuse 673 de bunuri arheologice din metale prețioase. Valoarea totală a asigurării expoziției este de peste 30 de milioane de euro.

realitatea.net
Sursa: realitatea.net

Citește mai mult