Cel de-al 21-lea contingent KFOR al Armatei Naționale în Kosovo a revenit acasă
Misiune îndeplinită pentru cel de-al 21-lea contingent KFOR al Armatei Naționale în Kosovo. Timp de jumătate de an, cei 41 de militari moldoveni au avut misiuni de cercetare, au asigurat paza obiectivelor militare și au revenit cu o nouă exeperiență, pe care o vor împărtăși colegilor de acasă.

Militarii reveniți din misiune spun că se mândresc cu realizarea cu succes a misiunii, iar experiența acumulată îi va ajuta în cariera lor. Eugeniu Litvinov este unul dintre cei care a fost întâmpinat de rude după șase luni de misiune.
„Șase luni au trecut foarte repede, am învățat foarte multe. O experiență nouă, țară nouă, altă religie. Dificultăți n-am întâlnit, ne-am dus bine pregătiți, am îndeplinit misiunea cu succes”, susține militarul.
Membrii contingentului KFOR spun că s-au acomodat ușor condițiilor misiunii.
„Una din misiunile principale era de asigurare a păcii, stabilității și mișcării libere a populației din regiune. Eu cred că contingentul nostru și fiecare militar a făcut față și cu bine ne-am întors acasă”, menționează genistul Tatiana Chihaoglo.
„Fiecare țară, persoană au tradițiile lor, obiceiuri, dar noi ne-am acomodat și cu aceste momente. A fost ușor deoarece cunosc limba engleză și, respectiv, ei cunosc limba engleză, a fost destul de ușor. Ei au fost flexibili, au fost unele probleme pe parcurs, dar s-a rezolvat, deoarece ca în fiecare misiune apar unele momente, dar totul s-a rezolvat prin comunicare și coordonare”, spune căpitanul Parascovia Vacaru.
„Am avut onoarea să execut misiunea, în primul rând, cu camarazii mei, fiecare am executat-o cu succes. Pentru noi este destul de ușor să ne adaptăm la orice misiune, acțiune și în orice locație, oriunde am fi”, consideră locotenentul major Mihail Sclifos.
Buna pregătire a militarilor moldoveni a demonstrat încă o dată că aceștia pot face față misiunilor de menținere a păcii, iar experiența lor va contribui la dezvoltarea Armatei Naționale, a precizat ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.
„Sunt ferm convins că acele deprinderi pe care le-ați avut și le-ați deprins înainte de misiune și le-ați pus în aplicare în cadrul unui teatru de operații vor contribui și mai departe pentru buna îndeplinire a misiunilor în cadrul unităților militare. Vă rog că acea bună practică pe care ați acumulat-o să o împărtășiți cu colegii voștri, iar exemplul vostru să fie ferm de urmat pentru militarii și civilii care doresc să vină în rândurile Armatei Naționale în bază de contract”, a îndemnat ministrul Nosatîi.
Militarii moldoveni execută misiuni de menținere a păcii și securității în Kosovo începând cu anul 2014.