Ministerul Sănătății a instituit o comisie pentru investigarea decesului tinerei mame din Edineț
Ministerul Sănătății anunță că a fost instituită o comisie de specialiști din mai multe domenii pentru a examina cazul tinerei de 32 de ani din Edineț, care a murit în maternitate în timpul travaliului. Potrivit autorităților, ancheta va dura cel puțin o lună.

Amintim că o femeie de 32 de ani din Edineț, aflată la a treia naștere, a murit subit ieri dimineață în maternitatea din Edineț. Medicii susțin că pacienta a suferit un stop cardiac și că au aplicat toate măsurile necesare pentru a-i salva viața, însă fără succes.
Inspectoratul de Poliție Edineț a pornit o anchetă în acest caz.