Social

Vin ninsorile! Cod galben de vreme rea în centrul și sudul țării

Meteorologii au emis Cod galben de schimbare bruscă a vremii în centrul și sudul țării. Avertizarea este valabilă începând de duminică, de la ora 16:00, până luni, ora 10:00.

În intervalul menționat, pe teritoriul țării, periodic, vor cădea precipitații, izolat în centru și sud puternice, predominant sub formă de lapoviță și ninsoare. Izolat, se vor forma depuneri de lapoviță, polei, pe drumuri ghețuș.

Pentru a evita eventuale incidente, Primăria Chișinău îndeamnă cetățenii să utilizeze transportul public, în defavoarea mașinilor personale, șoferii să nu parcheze pe marginea străzilor, pe trotuare și sub copacii bătrâni, pentru a evita aglomerarea traficului și a permite, în caz de necesitate, utilajelor specializate să intervină în timp util. Regiile din cadrul gospodăriei drumurilor și celei locativ comunale sunt pregătite pentru a interveni, menționează Primăria capitalei.

În caz de situații problematice în contextul condițiilor meteo, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Dispeceratul Central Municipal, tel. (022) 22-22-67, (022) 22-26-04.

Și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență avertizează cetățenii să urmărească buletinele informative cu privire la starea vremii, dar și să verifice harta drumurilor cu risc sporit de înzăpezire, pentru a cunoaște zonele periculoase care trebuie evitate.

Conducătorii auto sunt rugați să-și echipeze autovehiculele conform sezonului rece, acestea trebuie să fie dotate cu pneuri antiderapante, echipament special pentru deszăpezire, dar și lanțuri antiderapante. Mai mult, aceștia sunt rugați să fie foarte vigilenți în trafic, să respecte distanța de deplasare și să mențină regimul de viteză adecvat pe drumurile naționale și regionale. Totodată, este important ca rezervorul de combustibil al automobilului să fie alimentat suficient, iar sistemul de încălzire să funcționeze eficient.

De asemenea, în caz de viscol și vânt puternic, oamenii sunt îndemnați să evite atingerea firelor electrice căzute la pământ, adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, dar și a edificiilor în construcție.

Salvatorii recomandă ca bateria telefonului să fie încărcată, astfel încât, în situații de risc, să fie posibilitate de a apela Serviciul de urgență 112.

În cazul în care persoanele au rămas blocate pe drum, acestea trebuie să comunice operatorilor Serviciului de urgență locația și informațiile corecte și clare, astfel încât serviciile specializate să poată interveni de urgență pentru a acorda sprijinul necesar.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult