Război în Ucraina: Cele mai crâncene lupte se duc pe frontul din Donețk. Orașul Bahmut este asediat de ruși
Războiul sângeros din Ucraina continuă. Lupte grele se duc pe frontul din Donețk, în timp ce orașul Bahmut este asediat. Potrivit Kievului, Rusia a suferit pierderi mari, în ultimele zile. De cealaltă parte, Moscova susține că a provocat distrugeri importante armatei ucrainene și că trupele sale ar fi avansat câțiva kilometri, fapt dezmințit de partea ucraineană. Totuși, administrația prezidențială de la Kiev a admis, astăzi, că situația este „complicată", la nord de Bahmut, aceasta fiind cea mai disputată regiune din estul Ucrainei, la o zi după ce grupul de mercenari Wagner anunțase capturarea localității Krasna Hora.

La aproape un an de la începutul invaziei, cele mai intense lupte se desfășoară în jurul orașului Bahmut, aflat încă în mâinile ucrainenilor. Este o bătălie care se dă de luni de zile.
„Încearcă să ne preseze, să ne încercuiască. Să ne facă să cedăm, să ne retragem din oraș, dar încă nu le-a reușit, n-a funcționat. Bineînțeles că avem și noi pierderi.”
Armata ucraineană a anunțat că 16 localități din apropiere de Bahmut au fost atacate cu rachete și obuze. De cealaltă parte, rușii spun că ar fi avansat cu doi kilometri pe linia frontului. Statul Major de la Kiev susține, însă, că au fost respinse atacurile rusești în regiunile Harkov, Lugansk, Donețk și Zaporojie. Locuitorii din orașul Sviatohorsk, aflat în ruine, nu departe de linia frontului, continuă să reziste în pofida dificultăților, inclusiv lipsa de alimente, electricitate și apă.
„Rușii au venit. Nimeni nu i-a chemat aici. Acum toate casele sunt distruse. De ce? Nu știu. Acest lucru nu ar trebui să se întâmple în secolul 21. Vecinii mei au fost uciși. Andrei, colegul meu de clasă, a fost ucis acolo de obuze.”;
„Dragul meu, am fost torturată. Acum nu aud, de cinci luni nu aud. Sunt medic-chirurg. Ei mi-au dezbătut dinții. Dar ce pot face?”;
„El (soldatul rus) m-a pus lângă zid, zidul pe care îl vedeți acolo. Și a tras lângă mine, iar fragmentele m-au lovit. Partea dreaptă a feței a fost rănită.”
Localitatea Sviatohorsk a fost eliberată în timpul contraofensivei ucrainene din septembrie 2022, dar atacurile nu contenesc. Oamenii se tem că ar putea nimeri din nou sub ocupație.
„Doamne ferește ca forțele noastre să se retragă și noi să rămânem. Doamne ferește! Nu voi supraviețui încă o dată.”;
„A fost dureros. Și a fost înfricoșător. E adevărat. Înfricoșător. Și nu știu ce să fac, îmi doresc atât de mult pace. M-am născut în timpul războiului (Al Doilea Război Mondial). Și voi muri în timpul războiului. De ce?”
În Herson, trei persoane au fost ucise și una rănită în urma bombardamentelor din ultimele 24 de ore. Situația este complicată și în apropiere de Soledar. Aici, localitatea Paraskovievka este ținta unor bombardamente și atacuri intense. Între timp, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a reiterat susținerea Alianței pentru Ucraina.
„La aproape un an de la invazie, președintele Putin nu se pregătește pentru pace. El lansează noi ofensive. Trebuie să continuăm să oferim Ucrainei ceea ce are nevoie, pentru a învinge, pentru a obține o pace justă și durabilă”, a declarat Jens Stoltenberg.
Potrivit Ministerului britanic al Apărării, Rusia își consolidează și își extinde pozițiile în zonele ocupate din Ucraina. Evaluarea britanicilor mai arată că forțele ruse, „probabil, și-au întărit fortificațiile defensive" pe frontul de sud, în regiunea Zaporojie. Mai mult, Rusia ar fi desfășurat noi contingente de militari în zonă.