Dorin Recean a avut mai multe întrevederi la Parlament cu oameni de afaceri, reprezentanți ai APL și ai societății civile
Candidatul desemnat la funcția de premier, Dorin Recean, a avut astăzi, la Parlament, mai multe runde de consultări cu reprezentanți ai mediului de afaceri, ai administrației publice locale și ai societății civile, pentru a le comunica prioritățile Guvernului pe care-l va conduce.
La întâlnirea cu reprezentanții mediului de afaceri, Dorin Recean a subliniat că își asumă, în calitatea sa de Prim-ministru, să sprijine dezvoltarea afacerilor pentru ca acestea, la rândul lor, să creeze noi locuri de muncă, salarii mai mari și să contribuie la dezvoltarea țării. Dorin Recean a dat asigurări că vor fi organizate întâlniri cu mediul de afaceri în mod constant, pentru o colaborare cât mai eficientă și pentru a impulsiona schimbările așteptate cât mai rapid.
În cadrul întâlnirii cu reprezentanții societății civile, candidatul desemnat a subliniat faptul că este timpul să punem un fundament solid pentru redresarea economică, pentru a fi pe viitor mai puțin vulnerabili pe timp de criză. Reprezentanții societății civile au spus că vor urmări cum sunt continuate reformele începute, în special în domenii ca eficiența energetică, gestionarea proprietății publice și a întreprinderilor de stat.
Reprezentanților Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), Dorin Recean le-a comunicat că prioritatea va fi descentralizarea și consolidarea autonomiei locale, inclusiv prin crearea condițiilor salariale mai bune și atragerea oamenilor competenți în acest domeniu crucial, dar și prin comunicarea cât mai promptă cu Guvernul. „Ne dorim să construim o sinergie între administrația centrală și locală. Autoritățile publice locale sunt cele care înțeleg cel mai bine situația din comunități. Avem o prioritate comună și anume să îmbunătățim serviciile publice pentru cetățeni”, a declarat premierul desemnat.