Cultură

Muzeul Național al Literaturii Române și-a sărbătorit cea de-a 60-a aniversare prin lansarea cărții „Jurnalul Pandemiei" de Ion Hadârcă

Muzeul Național al Literaturii Române, fondat pe 10 februarie 1965, a trecut de-a lungul anilor prin mai multe transformări. Titulatura inițială „Muzeul republican al literaturii" a fost schimbată în 2012 în Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu" și a trecut în subordinea Ministerului Culturii. Din 2023, iarăși, prin decizia Guvernului, instituția poartă titulatura de „Muzeu Național al Literaturii Române". Pe parcursul anului aniversar 2025, vor fi organizate mai multe evenimente, care au debutat astăzi cu lansarea unei cărți publicate de Muzeu în colaborare cu o editură.

Manuscrisul „Jurnalul Pandemiei" de Ion Hadârcă a intrat în patrimoniul muzeului acum doi ani.

Reflectă istoria noastră imediată, care, iată, la distanța de doar patru ani de zile, arată altfel, de parcă n-am fost noi, de parcă nu ni s-ar fi întâmplat”, spune directoarea Muzeului Național al Literaturii Române, Maria Șleahtițchi.

Muzeografa Veronica Boldișor a lucrat cu interes asupra manuscrisului, fiind copleșită de sentimente contradictorii.

Am trăit zi de zi tristețea subiectului propriu-zis a acelor timpuri atât de încercate, atât de neliniștitoare, pandemia în care am pierdut mulți oameni de valoare”, spune Veronica Boldișor.

Autorul a notat în jurnal toate evenimentele care s-au întâmplat cu el, cu societatea și cu Republica Moldova pe parcursul anului 2020.

Am consemnat decesele, am consemnat incapacitatea guvernanților de a se orienta și de a propune soluții în aceste împrejurări, capacitatea unor structuri care au parazitat pe nenorocirile oamenilor, dar și eroismul medicilor”, spune vicepreședintele AȘM, scriitorul Ion Hadârcă.

Pandemia, ca epidemie, ca boală care a cuprins umanitatea și criza la care a ajuns umanitatea, aceste două planuri sunt surprinse cu acuitate, cu observații punctuale în acest volum”, constată vicepreședintele Uniunii Scriitorilor, Ivan Pilchin.

Lansarea a fost completată cu proiectarea unor fotografii, reunite sub genericul „Scriitorii în pandemie", realizate de Mihai Poiată.

„Am adunat vreo 50 de fotografii foarte reprezentative pentru acele vremuri. Dacă aș face o expoziție cu scriitorii și pandemia, aș numi-o ”Când rimează fotografia și pandemia"*”, spune scriitorul Mihai Poată.

Pe parcursul anului 2025, vor fi evocate personalitățile care au lucrat la muzeu, vor fi scoase la lumină arhive uitate, în baza cărora vor fi editate cărți și vor avea loc conferințe științifice.

facebook.com/muzeuldeliteraturachisinau
Sursa: facebook.com/muzeuldeliteraturachisinau
Silvia Dorogan

Silvia Dorogan

Autor

Citește mai mult