Corespondență Dan Alexe // „Așa se va căli oțelul”: taxele vamale ale SUA și prima vizită în UE a lui Jack Vance
Statele Unite vor impune taxe vamale de 25% pentru aluminiul și oțelul importate în țară, a anunțat duminică, 9 februarie, președintele american Donald Trump, fără a preciza când vor intra în vigoare aceste noi taxe. „Tot oțelul care vine în Statele Unite va avea un tarif de 25 la sută”, a declarat președintele american. Trump a adăugat că aceleași tarife se vor aplica și pentru aluminiu. Anunțuri detaliate pe acest subiect vor avea loc „curând””, a spus președintele american.
Aceste măsuri ar afecta foarte mult Canada, aflată deja în vizorul președintelui Statelor Unite și care este principalul furnizor de oțel și aluminiu importate în SUA, potrivit cifrelor oficiale.
Brazilia, Mexic și Coreea de Sud sunt, de asemenea, furnizori importanți de oțel. Donald Trump e hotărât să lărgească politica de impunere a taxelor vamale la alte importuri. La importul aluminiului și oțelului în Statele Unite urmează să fie aplicat un impozit de 25 la sută. Sub noile reglementări cad și metalele care vin din Uniunea Europeană, inclusiv din România.
La Bruxelles, Comisia Europeană s-a angajat luni să reacționeze la amenințarea președintelui american cu impunerea unor tarife de 25% la oțel și aluminiu, considerându-le „ilegale” și „contraproductive”.
„Prin impunerea de tarife, SUA și-ar impozita propriii cetățeni, ar crește costurile pentru afaceri și ar alimenta inflația. În plus, tarifele sporesc incertitudinea economică și perturbă eficiența și integrarea piețelor globale”, a spus Comisia într-un comunicat.
UE este a treia cea mai mare sursă de oțel din SUA. De la inaugurarea lui Donald Trump, în ianuarie, taxele vamale s-au aflat în centrul politicii sale economice și diplomatice, văzute ca un mijloc de reducere a deficitului comercial al Statelor Unite, cât și ca o pârghie pentru negocierile cu țările vizate, inclusiv cu Uniunea Europeană.
Nu e vorba însă numai de oțel și aluminiu: vicepreședintele SUA, JD Vance – care a spus cândva că Washingtonul ar putea înceta să susțină NATO dacă aliații „cenzurează” platformele digitale americane – urmează să se ciocnească cu „Europa” astăzi, după ce a sosit la summitul de două zile AI de la Paris, în drum spre Conferința de securitate de la München.
Jack Vance și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se vor întâlni marți la Paris, în marginea unui summit despre Inteligența Artificială (AI), marcând astfel prima întâlnire oficială dintre cele două administrații de când Trump a preluat funcția de președinte al SUA.
Impunerea unor mari taxe vamale de către Trump va declanșa probabil o reacție puternică din partea Bruxelles-ului. Oțelul și aluminiul se află în centrul unei dispute nerezolvate dintre Washington și Bruxelles, care datează din 2018, când Trump impusese tarife care au fost ulterior suspendate.
Vance a declarat înainte de a părăsi SUA că el vede apărarea libertății de exprimare ca parte a „conducerii morale” a lui Trump în lume. El a adăugat: „Din păcate, mulți dintre prietenii noștri europeni au mers în direcția greșită aici.”
Ca un făcut, în momentul în care Jack Vance a sosit în Europa, un tribunal german a ordonat platformei X a lui Elon Musk să predea toate datele relevante din punct de vedere politic înainte de alegerile naționale din 23 februarie.
Tot așa, cu doar câteva minute înainte ca Trump să promită că va taxa importurile de oțel și aluminiu, cancelarul german Olaf Scholz a spus la rândul lui că UE poate acționa „într-o oră” dacă Trump își menține amenințările mult trâmbițate.
Armistițiul transatlantic este acum așteptat să expire rapid. Europa are puține opțiuni bune, deoarece încearcă să navigheze în relația cu noua administrație americană, respectând reglementările sale tehnologice.
