Meci de zile mari în Liga Campionilor! Manchester City se va confrunta în această seară cu Real Madrid
Antrenorul lui Manchester City, Josep Guardiola, nu este tocmai încântat să înfrunte pe Real Madrid în play-off-ul Ligii Campionilor. Tehnicianul spaniol consideră că „citadinii" nu sunt în cea mai bună formă, dar - chiar și așa - vor intra pe teren să lupte pentru calificare.

„Nu avem stabilitate în joc. Acel Manchester City, care a dominat ultimii 10 ani, a fost o adevărată mașină, dar în acest sezon avem destule probleme. Desigur, însă, că ne vom pregăti, vom discuta despre ce vrem să obținem în această dublă manșă și sper să facem performanță." a declarat Josep Guardiola, antrenor Manchester City
În ultimii ani, atacul lui Real Madrid le-a dat bătăi de cap fundașilor lui Manchester City, iar cu venirea lui Kylian Mbappe la echipa spaniolă, misiunea echipei engleze pare a fi și mai dificilă.
„Am jucat contra lui Mbappe de multe ori, când erau și alte pericole pe teren, precum Neymar sau Messi. Așa e în Liga Campionilor, la cel mai înalt nivel. De aceea trebuie să fim foarte tari în apărare, asta ne-ar fi de mare folos în dubla manșă." a spus Ruben Dias, fotbalist Manchester City
Antrenorul lui Real Madrid, italianul Carlo Ancelotti, nu crede că echipa engleză e mai slabă decât în anii precedenți.
„Se simte ca un El Clasico, pentru că am jucat cu ei de multe ori în ultimii ani. Cred că Manchester City este, în continuare, una dintre cele mai bune echipe din Europa, iar Guardiola - unul dintre cei mai buni antrenori. La moment, este cel mai greu meci pentru noi." a afirmat Carlo Ancelotti, antrenor Real Madrid
„Am marcat în meciurile anterioare cu acest adversar, dar am avut și momente neplăcute cu ei. Este greu să joci cu ei, dar mă simt bine și cred că pot juca un rol decisiv în aceste partide." a menționat Rodrygo, fotbalist Real Madrid
Meciul Manchester City - Real Madrid din prima manșă a play-off-ului Ligii Campionilor se va juca astă-seară, de la ora 22. În alte partide, Juventus Torino va întâlni pe PSV Eindhoven, Stade Brest - pe Paris Saint Germain, iar Sporting Lisabona - pe Borussia Dortmund.