Politic

Republica Moldova va prelua președinția Consiliului Europei în luna noiembrie. Maia Sandu: „Avem multe experiențe de împărtășit”

Republica Moldova va prelua președinția Consiliului Europei în luna noiembrie. Prioritatea e adaptarea democrației la noile realități. Inteligența artificială, rețelele de socializare nu neapărat sunt periculoase, dar în mâinile unor actori rău-intenționați devin instrumente de manipulare. Pot radicaliza discursul public, crea lumi paralele sau, dimpotrivă, izola oamenii în propriile filtre informaționale. Și asta erodează încrederea în sistemele democratice. Președinta Maia Sandu l-a primit la Chișinău pe secretarul general al Consiliului Europei, Alain Berset.

presedinte.md
Sursa: presedinte.md

Potrivit lui Alain Berset, Consiliul Europei va propune un nou pact pentru democrație.

Situația se schimbă rapid. Cu rețelele de socializare, inteligența artificială și polarizarea dezbaterilor, ne confruntăm cu o realitate nouă peste tot în lume. Vedem cum democrația regresează pretutindeni, inclusiv în Europa. Trebuie să ne adaptăm dacă vrem o democrație puternică. De ce avem nevoie de democrație? Pentru că este singura cale prin care oamenii își pot decide viitorul, conform propriei voințe”, a subliniat secretarul general al Consiliului Europei.

Republica Moldova este în prima linie, pentru că democrația este sub presiunea constantă a Rusiei prin finanțare tenebră și corupție politică, rețele de influență și tentative de mituire a electoratului.

Republica Moldova, din proprie experiență, poate să le vorbească altor țări despre riscurile la adresa proceselor democratice, dar și despre acțiunile pe care le-am întreprins noi până acum și care au funcționat, pentru că am reușit să ne păstrăm democrația. Avem multe experiențe de împărtășit. Și sunt sigură că, împreună, vom reuși să venim cu soluții noi pentru problemele noi cu care se confruntă democrația în lume”, a menționat președinta Maia Sandu.

Republica Moldova va prelua președinția consiliului de la Malta în luna noiembrie și va deține acest mandat până în mai, anul viitor. Consiliul Europei este organizația internațională care urmărește apărarea democrației, are structuri precum Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, Comisia de la Veneția și o adunare parlamentară cu delegații din legislativele naționale de pe continent. În iulie, se împlinesc 30 de ani de la aderarea Republicii Moldova la Consiliul Europei.

Radu Osipov

Radu Osipov

Autor

Citește mai mult