Reacții după declarațiile lui Trump privind pacea în Ucraina: țările UE cer participarea Uniunii la negocierile pentru încheierea războiului
Declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, referitoare la o viitoare întâlnire cu Vladimir Putin și la faptul că revenirea teritoriilor ocupate Ucrainei este „nerealistă”, au stârnit reacții puternice în Europa și în Statele Unite, notează BBC. Miniștrii de Externe ai Germaniei, Franței, Poloniei, Marii Britanii, Spaniei, Italiei, alături de Serviciul European de Acțiune Externă și Comisia Europeană, au declarat că Ucraina și Europa trebuie să fie parte a oricăror negocieri privind încheierea războiului din Ucraina. De asemenea, oficialii europeni au dat asigurări că țările lor sunt pregătite să crească ajutorul pentru Ucraina și să sprijine integritatea teritorială a acesteia.

Potrivit oficialilor europeni, o „pace justă și de lungă durată în Ucraina” este esențială pentru securitatea transatlantică. De asemenea, diplomații și-au exprimat deschiderea pentru discuții cu aliații americani privind pașii următori și au precizat că obiectivul comun trebuie să fie „plasarea Ucrainei într-o poziție de forță” în eventualele negocieri.
Semnatarii declarației și-au reafirmat sprijinul pentru Ucraina, subliniind necesitatea unor garanții de securitate pentru această țară. „Suntem pregătiți să ne intensificăm sprijinul pentru Ucraina. Apărăm independența, suveranitatea și integritatea sa teritorială în fața războiului agresiv al Rusiei”, au precizat oficialii europeni.
Ei au reafirmat angajamentul de a sprijini Ucraina atât timp cât va fi necesar pentru a se ajunge la un acord de pace echitabil și cuprinzător, care să asigure respectarea intereselor Ucrainei și ale statelor europene.
Critici privind poziția lui Trump
Ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, a reacționat ferm la afirmațiile lui Donald Trump, subliniind că „negocierile separate nu sunt o opțiune” și că pacea poate fi obținută doar prin eforturi comune ale Ucrainei și partenerilor europeni.
Premierul Poloniei, Donald Tusk, a transmis un mesaj clar pe rețeaua socială X: „Vrem cu toții pace. Dar o pace justă. Ucraina, Europa și SUA trebuie să lucreze împreună. ÎMPREUNĂ”.
All we need is peace. A JUST PEACE. Ukraine, Europe and the United States should work on this together. TOGETHER.
— Donald Tusk (@donaldtusk) February 12, 2025
Fostul premier suedez Carl Bildt a comparat declarațiile lui Trump și ale secretarului său al apărării, Pete Hegseth, cu concesiile făcute în 1938 în fața lui Hitler la München: „Chiar și Chamberlain nu a coborât atât de jos. Și știm cum s-a terminat acel München”, a scris Bildt pe X.
And SecDef @SecDef says they don’t want “a new Minsk”. That’s fine, but it looks more like they are heading for a new Munich. https://t.co/CbsaeK5LSw
— Carl Bildt (@carlbildt) February 12, 2025
În Statele Unite, senatorul democrat Adam Schiff, un cunoscut critic al lui Trump, a calificat poziția președintelui drept „o trădare a intereselor Ucrainei și ale SUA”, afirmând că „Trump e marele maestru al negocierilor – dar numai în favoarea Kremlinului”.
Letonia: Rusia trebuie slăbită pentru a ajunge la pace
Ministrul leton de Externe, Baiba Braže, a declarat într-un interviu pentru Politico că Rusia trebuie forțată să accepte pacea prin slăbirea sa militară și economică.
„Pentru a ajunge la un acord de pace, Rusia trebuie slăbită pe câmpul de luptă. Politica, economia, presa, biserica, sectorul privat din Rusia sunt toate orientate spre război. Singura cale spre pace este reducerea capacității militare ruse”, a explicat oficialul leton.
Ea a adăugat că sancțiunile economice eficiente și sprijinul militar pentru Ucraina sunt esențiale în acest proces: „Investițiile în armata Ucrainei sunt investiții în pace”.
Pe 12 februarie, Donald Trump și Vladimir Putin au avut prima discuție telefonică oficial confirmată, având ca subiect posibilitatea încheierii războiului din Ucraina. După această convorbire, liderul american a discutat și cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Ulterior, într-o declarație de presă la Casa Albă, Trump a anunțat o întâlnire personală cu Putin în Arabia Saudită. De asemenea, el a exprimat opinia că aderarea Ucrainei la NATO nu este oportună, iar revenirea tuturor teritoriilor ocupate sub controlul Kievului este „puțin probabilă”.