PG semnalează riscuri și incertitudini privind crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate
Procuratura Generală consideră esențială realizarea unor consultări publice ample, avizarea și expertizarea juridică și anticorupție a proiectului de lege privind Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate. Potrivit acesteia, în urma unei analize preliminare a proiectului, au fost identificate riscuri pe termen scurt, mediu și lung, care necesită o abordare și gestionare corespunzătoare.

În context, Procuratura Generală relevă că reorganizarea sistemului Procuraturii în formula propusă va avea un impact semnificativ asupra termenilor de urmărire penală și procedurilor în desfășurare. Totodată, sursa citată arată că „este esențială pentru proiectul menționat opinia instituțiilor europene competente, precum Consiliul Consultativ al Procurorilor Europeni, alături de alți actori relevanți în elaborarea proiectelor de legi”.
„Este dificil de anticipat termenii de funcționalitate a instituției care se propune a fi creată, ceea ce va genera intermitențe asupra activității Procuraturii. Totodată, proiectul actului nu conține precizie referitor la interacțiunea instituției propuse pentru constituire cu organele de urmărire penală competente pe întreg teritoriul țării. De asemenea, subliniem că proiectul de Lege va pune în dificultate implementarea efectivă a noii structuri a Procuraturii, aprobată prin ordinul nr.12/3 din 24.01.2025, care vizează Procuratura Generală, procuraturile teritoriale și Procuratura Anticorupție”, se precizează în comunicatul Procuraturii Generale.
Procuratura Generală menționează că se va implica plenar în procesul inițiat de forul legislativ, inclusiv prin prezentarea expertizei instituționale, pentru a garanta respectarea independenței sistemului Procuraturii corespunzător prevederilor Constituționale și asigurarea eficienței activității instituției în contracararea infracționalității la nivel național și regional.
Pe pagina de Facebook, Procuratura Anticorupție a notat că „susține poziția Procuraturii Generale cu referire la proiectul de lege privind Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate”.
Menționăm că proiectul de lege privind crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO), o instituție specializată destinată combaterii corupției, crimei organizate, terorismului și torturii, a fost publicat astăzi, 13 februarie, fiind înregistrat o zi mai devreme în Parlament. Potrivit documentului, noua entitate va funcționa independent în cadrul Procuraturii Generale și va înlocui cele două procuraturi specializate, Procuratura Anticorupție și cea pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.