Externe

Paris: Lideri a opt state europene secretarul general NATO s-au reunit în cadrul unui summit prin care se vrea consolidarea securității europene

Summitul extraordinar de la Paris privind securitatea Europei s-a încheiat cu puțin timp în urmă. La finalul reuniunii convocate de președintele Emmanuel Macron, cancelarul german, Olaf Scholz, a menționat că sprijinul pentru Ucraina va continua și că nu poate fi vorba despre o pace dictată sau impusă. Oficialii europeni s-au întâlnit la Palatul Elysse, după ce Europa a fost exclusă din negocierile SUA-Rusia privind pacea în Ucraina. Cu puțin timp înaintea reuniunii, Emmanuel Macron a discutat la telefon cu președintele american Donald Trump. Președinția franceză nu a oferit mai multe detalii despre dialogul celor doi oficiali.

Lideri a opt state europene și secretarul general NATO s-au reunit în cadrul unei reuniuni informale prin care se vrea consolidarea securității europene, dar și găsirea unui răspuns comun administrației americane pe dosarul ucrainean. Potrivit premierului britanic, asigurarea păcii în Ucraina este esențială pentru a-l descuraja pe Putin de la alte agresiuni. Totodată, oficialii au discutat și despre consolidarea securității Europei.

Este foarte important să ne concentrăm în primul rând asupra problemelor imediate din Ucraina, dar și să privim la imaginea de ansamblu, să ne intensificăm eforturile în întreaga Europă în ceea ce privește capacitatea noastră, finanțarea și angajamentul nostru față de apărare. Pentru că nu este vorba doar despre Ucraina, ci despre propria noastră securitate națională. De aceea, mesajul meu va fi că trebuie să facem cu toții un pas înainte în întreaga Europă”, a declarat prim-ministrul Marii Britanii, Keir Starmer.

Noi, Europa, trebuie să îndeplinim aceste obligații evidente. Pentru că de îndeplinirea acestor obligații depinde securitatea noastră. Nu vom putea ajuta eficient Ucraina dacă nu luăm imediat măsuri practice privind capacitățile de autoapărare”, a subliniat prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk.

Pacea trebuie să meargă mai departe de o simplă încetare a focului. Ea trebuie să fie echitabilă și durabilă. Nu pot exista premii pentru războaie de agresiune și nu poate fi doar o oprire înainte de un război viitor. De aceea vrem să fie durabilă și, odată ce am ajuns la pace, va trebui să vedem de ce condiții are nevoie această pace”, a menționat ministrul de Externe al Spaniei, José Manuel Albares Bueno.

Oficialii încearcă să găsească o soluție în cazul în care se văd neglijați în procesul de negocieri privind războiul din Ucraina. Potrivit surselor Politico, sunt informații că blocul comunitar e cel care ar trebui să asigure securitatea și garanțiile de securitate mai târziu în Ucraina, după ce Vladimir Putin va discuta cu Donald Trump. Deci, se negociază fără Uniunea Europeană, fără Ucraina, dar planul de pace trebuie pus în practică exact de cei care nu iau parte la negocieri. Potrivit Reuters, ceea ce se așteaptă acum de la Uniunea Europeană este o poziție comună privind constituirea unei forțe militare care să asigure securitatea continentului, dar și să asigure garanții de securitate în cazul în care între Ucraina și Rusia se ajunge la un plan de pace.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Citește mai mult