Social

Gheața subțire de pe râuri și lacuri pune vieți în pericol. Atenționările salvatorilor

Salvatorii au desfășurat o acțiune de prevenire a incidentelor în preajma bazinelor acvatice în perioada rece a anului. Aceștia au simulat un caz de salvare a unor pescari și au demonstrat cum să reacționăm atunci când suntem martori la astfel de incidente. Angații IGSU au venit și cu recomandări pentru cetățeni, avertizând că gheața fragilă de pe suprafața lacurilor prezintă pericol.

Potrivit specialiștilor, stratul de gheață prezintă pericol, în special când temperatura aerului oscilează între valori cu minus și plus. Pentru pescari, se recomandă alegerea unui loc sigur, unde grosimea gheții să fie de cel puțin 10 cm.

Potrivit angajaților IGSU, anul trecut, au fost înregitrate 12 cazuri de înec, față de nouă în anul precedent. În acest context, salvatorii îndeamnă cetățenii să fie vigilenți când se află în apropierea lacurilor sau râurilor.

„Noi am vrut să arătăm încă o dată și să venim în atenția populației, în special a pescarilor, să fie echipați corespunzător, să aibă vesta de salvare, să aibă fluierul, să poată anunța pericolul, să aibă numaidecât cu ei funia de cel puțin 15 metri, în cazul în care se prăbușesc”, a menționat Eduard Ambrozie, șef de secție la IGSU.

Ziua, gheața are grosimea de aproximativ șase centimetri, iar în timpul nopții, când temperaturile sunt mai joase, grosimea gheții crește. Potrivit salvamarilor, cele mai frecvente greșeli sunt făcute de pescari.

„Ca de exemplu, pescarii, unde au făcut copcă să pescuiască pești, dacă la unul merge pescuitul mai bine, ceilalți vin și ei și se aglomerează. Astfel, se depune o forță asupra podului de gheață și de multe ori gheața se rupe și cad în apă”, a spus Sergiu Pascaru, șeful serviciului de scafandri.

„Într-o hipotermie, primul ajutor este următorul. Persoana este dezbrăcată de hainele ude, este învelită într-o plapumă și dusă la un loc cald. Acolo i se oferă băuturi calde, plapumă, nu se recomandă dușurile ferbinți, saunele”, a explicat Alina Vicol, subofițer superior în serviciul medical.

IGSU îndeamnă cetățenii să apeleze în mod de urgență Serviciul 112 în cazul observării unor persoane căzute sub gheață. Conform datelor statistice, de la începutul anului 2025, în bazinele acvatice din țară și-au pierdut viața cinci persoane.

Marina Negară

Marina Negară

Autor

Citește mai mult