Cultură

Primăvara începe cu „Mărțișor”: Sute de artiști din opt țări vor urca pe scenele din Republica Moldova

Festivalul Internațional de Muzică „Mărțișor” revine în cele mai prestigioase săli de concerte din capitală, în localitățile Republicii Moldova și peste hotare. Valoroși artiști și colective din Republica Moldova, dar și din România, Polonia, Israel, Ucraina, Lituania, Austria și Italia vor evolua la cea de-a 59-a ediție a celui mai longeviv eveniment cultural, care în acest an are genericul „Primăvară, hai acasă!”.

Pe muzicienii Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naționale i-am surprins la repetițiile pentru Simfonia a VI-a de Ceaikovski, care va răsuna în cadrul „Mărțișorului”.

În aceste momente au loc repetiții de partidă. Fiecare instrumentist repetă separat. În spatele meu se află vioriștii, iar în cealaltă sală – vioara întâi. După această etapă, ne vom aduna cu toții și vom continua repetiția”, a spus directorul artistic al Orchestrei Simfonice, Mihai Agafița.

Festivalul va fi inaugurat pe 1 martie, la Palatul Național „Nicolae Sulac”, iar pe 10 martie va avea loc un spectacol grandios, cu participarea a două ansambluri de dans popular din Republica Moldova și Polonia.

Va fi un concert grandios, o întâlnire a două simboluri, a două legende: Baletul Național ‘Joc’ din Republica Moldova și ansamblul ‘Mazowsze’ din Polonia. Pe scenă vor urca 160 de artiști din Polonia și 80 din partea ansamblului ‘Joc’. Vor fi folosite peste o mie de costume”, a relatat directorul „Moldova-Concert”, Andrei Locoman.

Din varietatea concertelor găzduite de Sala cu Orgă, menționăm Gala soliștilor operelor naționale românești.

Vor participa soliști de operă din București, Cluj, Iași, Brașov, Constanța și Republica Moldova. Îl vom avea pe scenă, printre alții, pe bas-baritonul Gheorghe Severin”, susține directoarea Sălii cu Orgă, Larisa Zubcu.

Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” va prezenta o premieră inedită – spectacolul Teatrului de Operetă din Galați.

Vom avea onoarea să găzduim opereta ‘Liliacul’ de Johann Strauss-fiul, prezentată de întreg ansamblul Teatrului din Galați – 120 de persoane, inclusiv orchestră și echipă tehnică, cu decoruri complete”, a afirmat directorul tehnic al TNOB „Maria Bieșu”, Iurie Matei.

Anul acesta, „Mărțișorul” va include un număr record de evenimente, peste jumătate dintre ele fiind organizate în 48 de localități din 34 de raioane ale țării și în afara granițelor.

Este al doilea an în care ‘Mărțișorul’ nu se desfășoară doar în capitală, ci în întreaga țară. Ne-am propus să susținem fenomenul ‘Mărțișor’ și la nivel internațional. Momentan, focusul nostru rămâne Europa”, a reiterat ministrul Culturii, Sergiu Prodan.

Anul acesta, oferim o paletă diversificată de evenimente. Deși nu avem o sală proprie, vom susține spectacole atât în țară, cât și peste hotare”, a conchis directoarea Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, Svetlana Bivol.

În cadrul festivalului, Teatrul Național „Eugène Ionesco” va prezenta spectacolul „Chirița în provincie” în Belgia, Germania, Italia și Franța.

Silvia Dorogan

Silvia Dorogan

Autor

Citește mai mult