Bălți // O minoră, transportată la spital după ce a fost lovită de un automobil pe trecerea de pietoni
O fetiță de 11 ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de un automobil. Potrivit ofițerului de presă al IP Bălți, Lilia Harea, accidentul rutier a avut loc pe 24 februarie, în jurul orei 14:30, la intersecția străzilor Pavel Boțu și Tudor Vladimirescu din municipiul Bălți.

Oamenii legii au stabilit că un automobil, condus de o femeie în vârstă de 55 de ani, a lovit minora care traversa regulamentar strada pe trecerea de pietoni. În urma impactului, copilul a fost transportat la spital.
Fetița se află în stare gravă, dar stabilă, a precizat pentru Teleradio-Moldova purtătoarea de cuvânt a Spitalului Clinic din Bălți, Andreea Galici.
Șoferița a fost supusă testării alcoolscopice cu aparatul Drager, în urma căreia s-a stabilit că nu se afla în stare de ebrietate.
În acest caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.