Trei judecători din capitală riscă să-și piardă fotoliile în urma unor cercetări disciplinare efectuate de Inspecția Judiciară
Doi magistrați de la Judecătoria Chișinău, sediile Centru și Buiucani, și unul de la Curtea de Apel Centru riscă să fie sancționați disciplinar, până la demitere, după ce Procuratura Anticorupție a sesizat Inspecția Judiciară.

Doi dintre judecătorii vizați ar fi încălcat obligația de a respinge influențele necorespunzătoare și ar fi avut comunicări ilegale cu participanții la proces. Cel de-al treilea magistrat este suspectat de imixtiune în activitatea unui coleg, exercitând presiuni asupra acestuia.
În urma finalizării cercetărilor disciplinare, Inspecția Judiciară a constatat existența elementelor constitutive ale abaterilor și a transmis dosarele Colegiului Disciplinar din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
Potrivit legii, sancțiunile disciplinare implică avertismentul, mustrarea, reducerea salariului sau chiar eliberarea din funcție.