Victimele războiului din Ucraina, comemorate la Chișinău
Republica Moldova a marcat astăzi trei ani de la începutul războiului din Ucraina printr-o serie de evenimente de comemorare și solidaritate. Ziua a început cu depuneri de flori la Ambasada Ucrainei din Chișinău, unde mai mulți oficiali și oameni de cultură au adus un omagiu victimelor conflictului. Tot astăzi, sute de persoane au protestat în fața Ambasadei Rusiei, cerând pace și condamnând agresiunea asupra Ucrainei. Seara, clădirea Parlamentului a fost iluminată în culorile drapelului ucrainean, iar în scuarul instituției a avut loc un flashmob simbolic.
În cadrul protestului de la Ambasada Rusiei, printre manifestanți am întâlnit-o pe Ela, o tânără din Rusia care condamnă războiul. Aceasta s-a refugiat în Republica Moldova și este solidară cu poporul ucrainean.
„Eu vreau ca în Republica Moldova să nu se întâmple ceea ce a fost în Rusia, ca voi să fiți liberi și să aveți dreptul la alegere”, a spus tânăra.
„Am venit să susținem oamenii, poporul ucrainean, susținem refugiații din Moldova, pentru că este foarte greu să lași țara, casa și să vii într-o țară străină”;
„Cred că manifestația de astăzi vine în primul rând să ne facă să ne gândim mai mult la fragilitatea drepturilor fundamentale în fața unui agresor”, au spus oamenii.
„Pe tot parcursul acestor ani, au avut de suferit copii, civili, a fost distrusă infrastructura civilă. Și iarăși, să repet, nu există o pace durabilă fără justiție și fără despăgubiri pentru victimele acestui război”, a declarat Veaceslav Tofan, director executiv al Amnesty International Moldova.
Tot în fața Ambasadei Ruse la Chișinău au protestat și reprezentanții mai multor organizații neguvernamentale.
„Pentru lupta contra teroriștilor, ocupanților și defăimătorilor de pământuri. Putin și Trump vor să împartă lumea, nu suntem de acord, nu o să cedăm”;
„Am venit să comemorăm trei ani de la începutul războiului criminal al Rusiei, un război, unde mor mii de oameni nevinovați, atât din Ucraina, cât și din Rusia”, au spus oamenii.
În semn de solidaritate și susținere a poporului țării vecine, în această seară, clădirea Parlamentului a fost iluminată în culorile drapelului Ucrainei. De asemenea, în scuarul instituției a avut loc un flashmob, în cadrul căruia participanții au aprins lumânări în forma numărului 1096 – numărul de zile scurse de la începutul războiului.
Participanții la eveniment au păstrat un minut de reculegere în memoria victimelor războiului, au transmis mesaje de pace și gânduri bune către familiile care au pierdut oameni dragi în războiul din Ucraina.

Precizăm că autoritățile de la Chișinău au condamnat războiul nedrept din Ucraina și au adresat mesaje de susținere a poporului ucrainean, care luptă eroic pentru independența și integritatea teritorială a țării.
Menționăm că 24 februarie 2025 marchează trei ani de la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, un conflict care a devenit cel mai sângeros din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial. După trei ani de lupte intense, pierderile umane și materiale sunt devastatoare, iar o soluție diplomatică rămâne încă incertă.
