Expert: Este necesară o reformă a sistemului de pensii și plata acestora din fonduri de stat și private
Deficitul bugetar atestă faptul că nu se poate asigura sustenabilitatea sistemului de pensii, iar una dintre soluții ar fi introducerea unui sistem mixt de plăți, atât prin contribuția la fondul de pensie, cât și către fondurile private de asigurări, astfel încât cetățenii să nu depindă exclusiv de pensiile asigurate de stat, recomandă expertul economic Stanislav Ghilețchi. Deputata Marina Morozova, membră a Comisiei pentru Protecție Socială, a declarat la emisiunea ÎN CONTEXT că, pentru a identifica o formulă potrivită, această inițiativă trebuie discutată cu Casa Națională de Asigurări Sociale și cu ministerul de resort.

„Dacă vorbim despre sustenabilitatea sistemului de pensii, avem un deficit bugetar, iar modalitățile utilizate până în prezent arată că nu avem cum să asigurăm durabilitatea acestei situații. Avem o îmbătrânire a populației și, conform datelor ultimului recensământ, numărul persoanelor peste 65 de ani este în creștere. Avem o rată a natalității în scădere, ceea ce afectează raportul dintre populația activă și pensionari. Raportul este 1:1 și este un indicator extrem de nesatisfăcător. Se reduce numărul contribuabililor la fondul de pensii”, constată expertul economic.
Stanislav Ghilețchi susține că, pe lângă aspectele de indexare, ar fi nevoie de politici mai inovatoare privind regândirea sistemului de pensii. „Am menționat exemplul României, unde a fost dezvoltat pilonul doi de pensii private obligatorii, astfel încât cetățenii să nu depindă exclusiv de pilonul de bază - pensiile asigurate de stat. Există o cotă de 24% din bugetul asigurărilor sociale de stat. Prin urmare, la etapele inițiale, am putea gândi să propunem până la 3 procente, din aceste 24% să fie virate către administratorii de pensii private. Aceasta este o soluție pe termen lung. O asemenea inițiativă ar permite ca, pe parcursul a 20-30 de ani, generația de pensionari să aibă o protecție îmbunătățită față de ce e astăzi.”
Prezentă în platoul emisiunii ÎN CONTEXT, membra Comisiei parlamentare pentru Protecție Socială, Marina Morozova, a vorbit despre indexarea pensiilor de vârstă cu 10% de la 1 aprilie, precizând că, în acest scop, din bugetul de stat se vor aloca un miliard și 27 de milioane de lei. „În luna aprilie, pensia minimă va ajunge la 3.055 de lei, iar cei care au muncit cel puțin 40 de ani vor primi, de la 1 mai, 3.300 de lei. Aceasta presupune o creștere de 156% în decurs de patru ani”.
Deputata PAS a explicat că sunt necesare politici care să susțină populația în găsirea unui loc de muncă bine plătit și cu angajare oficială. „Fiecare trebuie să conștientizeze cât de important este să muncească legal, să achite taxele, pentru ca părinții noștri să primească o pensie. În statele Uniunii Europene, un pensionar este întreținut de doi-trei tineri, în timp ce în Republica Moldova un pensionar este întreținut de o singură persoană care muncește. „Salarii mai mari înseamnă și pensii mai mari.”
Începând cu 1 aprilie, toate pensiile din Republica Moldova vor fi indexate cu 10%, conform unui proiect de lege examinat în Parlament. Inițiativa a fost votată în prima lectură de 77 de deputați.