Politic

Crearea PACCO - o reformă necesară sau un pas riscant pentru justiție? O nouă rundă de consultări publice, organizată la Parlament

Crearea noii procuraturi specializate ridică îngrijorări majore în rândul instituțiilor de drept și experților din țara noastră, în special cu privire la transferul dosarelor și al personalului. În prima rundă de consultări, după aprobarea în primă lectură a proiectului de creare a Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO), reprezentanții Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), PA și PCCOCS au atras atenția asupra riscurilor implicate și au propus mai multe soluții pentru evitarea unor eventuale blocaje.

Transmiterea dosarelor de la actualele procuraturi specializate către noua instituție trebuie să fie un proces extrem de riguros, deoarece există riscul de compromitere a investigațiilor în curs, a subliniat secretarul de stat din cadrul Ministerului Justiției, Stanislav Copețchi.

Trebuie să se acorde o foarte mare atenție acestui proces pentru că acuratețea acestui proces ar putea implica anumite consecințe, inclusiv scurgeri de informații, distrugeri de probe, corpuri delicte, în foarte multe dosare au fost făcute măsuri speciale de investigație, sunt secrete de stat, secrete bancare, care, în procesul de transmitere, ar implica riscuri de distrugere, pierdere, denaturare a informației.

O altă propunere a Ministerului Justiției este excluderea Procuraturii Generale ca intermediar în acest proces pentru a reduce din potențialele riscuri, iar în ceea ce privește personalul, instituția recomandă continuarea procesului de vetting și numirea în noua procuratură doar a celor care au trecut acest test de integritate.

Lichidarea Procuraturii Anticorupție (PA) și a Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și crearea noii procuraturi PACCO este susținută de CSP, însă cu anumite modificări față de proiectul inițial, a precizat Mariana Cherpec, membru CSP.

Varianta propusă de noi ar presupune transferul fără întreruperi al tuturor procurorilor din ambele procuraturi în procuratura nou-creată, continuarea activității și menținerea dosarelor aflate în curs de investigare. Această variantă vine să evite eventuale blocaje în judecarea cauzelor penale aflate în gestiune, precum și să asigure respectarea drepturilor procurorilor.

Totodată, instituția propune revizuirea competențelor acestor procuraturi specializate, astfel ca procuratura nou-creată să se focuseze pe combaterea corupției la nivel înalt, combaterea criminalității organizate și investigarea cauzelor care atentează la securitatea statului, iar în funcție de competențe, se propune și revizuirea statelor de personal.

CSP insistă și pe accelerarea vetting-ului, propunând ca, pe lângă verificarea integrității etice și financiare, să fie inițiată evaluarea performanțelor acestor procurori pe partea ce ține de competențe și eficiență.

De cealaltă parte, instituțiile vizate în acest proces, PA și PCCOCS, au declarat că proiectul de lege, votat deja în prima lectură, generează îngrijorări în rândul procurorilor. Incertitudinea privind viitorul profesional al acestora și volumul mare de dosare afectează de asemenea capacitatea de a desfășura investigații eficiente, a subliniat Victor Furtună.

Nu consider că este real ca să ai o procuratură funcțională în termen de câteva luni de zile, elementar cu studierea cauzelor penale, stabilirea organigramei, stabilirea competențelor, sunt chestiuni tehnice care nu sunt acoperite, dar ele necesită foarte multă pregătire și timp.

Octavian Iachimovschi, adjunctul interimar al Procuraturii Anticorupție, a subliniat că „toți se tem de transmiterea dosarelor, dar problema reală este calitatea investigațiilor, care va fi afectată într-un mod radical”. Acesta a criticat și practica delegării în masă a procurorilor, considerând-o ineficientă.

Delegarea în masă a procurorilor niciodată nu a funcționat. Vin procurori noi care idee nu au ce dosare au de investigat și pur și simplu lucrurile stagnează. În șase luni, fie și cu încălcarea Codului muncii, o delegare nu soluționează problema. Crearea unei noi procuraturi nu poate asigura funcționalitatea imediată doar prin numirea unui procuror-șef. Este nevoie de cel puțin 60-70 de procurori pentru ca instituția să fie operațională. Abia atunci se poate discuta despre transferul a sute sau chiar mii de dosare din alte structuri, pentru a menține eficiența urmăririi penale.

Proiectul ridică probleme de constituționalitate și afectează predictibilitatea sistemului judiciar, susțin experții. Mariana Calughin, expertă a Centrului de analiză și prevenire a corupției, consideră inoportună promovarea în continuare a acestui proiect.

Noi nu susținem acest proiect din mai multe considerente importante: în opinia noastră, proiectul aduce anumite atingeri anumitor principii ale activității de legiferare. Proiectul ridică probleme de constituționalitate, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, stabilitate, predictibilitate. Proiectul necesită o fundamentare suplimentară, pentru că o eventuală fuzionare a procuraturilor și o eventuală înființare a alteia ar putea fi ipotetic justificată doar în cazul în care ar fi prezentate statistici în ultimii cinci ani care ar dovedi că infracțiunile de corupție, o bună parte a acestora, sunt comise de grupuri criminale organizate.

Președinta comisiei parlamentare, Veronica Roșca, a dat asigurări că procesul legislativ nu va fi grăbit și că următoarea rundă de consultări va avea loc doar după elaborarea unui nou proiect de amendament, bazat pe avizele recepționate de la instituțiile statului.

Apreciem fiecare opinie exprimată și vom avea o discuție preliminară înainte de înregistrarea amendamentului.

Amintim că proiectul de lege privind crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO)a fost aprobat în primă lectură, pe 20 februarie, la numai o săptămână de la înregistrarea în Parlament. Proiectul a fost susținut de 61 de deputați ai majorității Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), opoziția votând împotrivă.


Proiectul de lege privind crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate, o instituție specializată destinată combaterii corupției, crimei organizate, terorismului și torturii, a fost înregistrat pe 12 februarie în Parlament.

Inițiativa privind fuziunea PA și PCCOCS a fost anunțată de ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, pe 29 ianuarie.

CITEȘTE ȘI:

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult