UE oferă 60 de milioane de euro pentru consolidarea apărării Republicii Moldova

Uniunea Europeană va aloca 60 de milioane de euro în anul 2025 pentru întărirea capacităților de apărare ale Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului European, António Costa, care a subliniat importanța sprijinului european pentru securitatea regiunii.
„Noi cu toții am fost născuți din scrumul celui de-al Doilea Război Mondial și vom continua să oferim pace și securitate pentru Europa. Investim în apărare nu pentru a provoca război, ci pentru a asigura pacea. Din acest motiv sprijinim Republica Moldova, ca să-și poată apăra independența și să devină liberă în alegerea viitorului său, un viitor care reprezintă parcursul nostru comun spre Uniunea noastră”, a declarat António Costa.
Amintim în acest context că Parlamentul a aprobat, la sfârșitul anului trecut, Strategia securității naționale, la inițiativa președintei țării, Maia Sandu. Strategia prevede o creștere a cheltuielilor de Apărare la unu la sută din produsul intern brut până în 2030. Noua Strategie are drept obiective creșterea capacității statului de a preveni și de a contracara materializarea riscurilor la adresa securității naționale, precum și de a asigura procesul de integrare europeană și cooperare cu statele partenere. Potrivit documentului, războiul din țara vecină, Ucraina, staționarea ilegală a trupelor ruse pe teritoriul din stânga Nistrului, precum și războiul hibrid purtat de Federația Rusă, direct sau prin intermediari, sunt principalele amenințări și riscuri de securitate la adresa țării.