Externe

UE anunță al zecelea pachet de sancțiuni la adresa Federației Ruse. În premieră, blocul comunitar sancționează și Iranul

Comisia Europeană a propus cel de-al zecelea pachet de sancțiuni la adresa Rusiei, care are drept scop să intensifice presiunea asupra Moscovei și asupra lui Vladimir Putin. Măsurile presupun interdicții ale exporturilor în valoare de peste 11 miliarde de euro, inclusiv bunuri pentru tehnologii avansate, și includerea pe lista persoanelor indezirabile a propagandiștilor Kremlinului.

De această dată, Uniunea Europeană se va asigura că sancțiunile sunt aplicate cu strictețe, de aceea în noul pachet sunt introduse și măsuri care previn ocolirea acestor interdicții de către oligarhii ruși, care încearcă să-și ascundă ori să-și vândă activele.

În premieră, executivul comunitar propune să fie sancționați și operatorii economici iranieni, care susțin pe diferite căi războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei. Anunțul a fost făcut de șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-o conferință de presă, care a urmat discursului său din plenul Parlamentului European.

Pentru adoptarea sancțiunilor este nevoie, însă, de unanimitatea statelor membre. În final, Ursula von der Leyen, le-a adresat îndemnul de a vota rapid noul pachet de interdicții, astfel încât acesta să fie pus în aplicare până pe 24 februarie.

Citește mai mult