Social

Mesajele conducerii R. Moldova de Ziua Internațională a Femeii: „Când femeile reușesc, întreaga societate devine mai puternică”

De Ziua Internațională a Femeii, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și premierul Dorin Recean au transmis mesaje de apreciere pentru femeile din țară și întreaga lume, subliniind rolul lor esențial în dezvoltarea societății.

„Astăzi, de Ziua Internațională a Femeii, celebrăm curajul, determinarea și puterea femeilor din Republica Moldova și din întreaga lume. Zi de zi, femeile din Moldova demonstrează că pot reuși în orice domeniu – educație, sănătate, afaceri, știință, politică sau sport. Ele cresc generații, dezvoltă comunități și inspiră prin tot ceea ce fac. Când femeile reușesc, întreaga societate devine mai puternică”, a scris președinta Maia Sandu pe pagina sa de facebook.

La rândul său, premierul Dorin Recean a transmis un mesaj de încurajare pentru toate femeile din țară, menționând că ele sunt un pilon esențial al progresului național.

„În toată Moldova am întâlnit femei care pot și femei care reușesc, chiar și atunci când drumul este mai greu, mai lung și plin de obstacole. Femeile nu au nevoie de permisiunea nimănui pentru a fi ce-și doresc și a-și îndeplini visele. Să construim o societate în care toate fetele și femeile cred în forța lor, se simt în siguranță și au oportunități egale de educație, de carieră și de dezvoltare. Vă felicit cu ocazia Zilei internaționale a femeii. Vă încurajez să acționați și să vă atingeți potențialul în orice domeniu vă propuneți. Când femeile pot, Moldova poate!”, a scris premierul Dorin Recean.

Ziua Internațională a Femeii (denumită generic Ziua Femeii) este sărbătorită anual la data de 8 martie pentru a marca atât realizările sociale, politicile și condițiile economice ale femeilor, cât și a scoate în evidență discriminarea și violența care își fac încă simțită prezența în multe părți ale lumii. Această zi a fost adoptată în 1977, printr-o rezoluție a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.

Ziua Internațională a Femeii este marcată în acest an sub genericul „Pentru toate Femeile și Fetele: Drepturi. Egalitatea. Împuternicire”. Tema din acest an face apel la acțiuni care pot debloca drepturi egale, putere și oportunități pentru toți și un viitor feminist în care nimeni nu este lăsat în urmă. Esențial pentru această viziune este împuternicirea următoarei generații - tineri, în special femei tinere și fete adolescente - drept catalizatori pentru o schimbare de durată.

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult