Femei în linia întâi a disciplinei: poveștile angajatelor cu epoleți de la Penitenciarul nr. 13
În penitenciarele din întreaga țară, sute de femei își desfășoară activitatea într-un mediu dur, unde disciplina și fermitatea sunt esențiale. Fiecare zi este o nouă provocare, care implică riscuri și responsabilități uriașe. Dincolo de uniformă, acestea sunt mame, fiice și soții, dar și pilonii unui sistem unde tăria de caracter face diferența.
În Penitenciarul nr. 13 din capitală, fiecare zi începe la fel. Sunet de încuietori, ordine stricte, priviri scrutătoare. Un loc rece, unde regulile sunt lege. Pentru mulți, o realitate ruptă de cotidian, însă pentru Elena Iachim este, de șapte ani, locul ei de muncă. Are 35 de ani și este agent-șef de justiție. Misiunea ei este supravegherea și escortarea deținuților.
„Caracterul meu e mai băiețos un pic, de aceea am vrut să văd și eu cum se face față. Cred că prima zi nimeni nu o să o uite, totul e nou. Provocări sunt zi de zi, dar trebuie să le faci față. În primul rând, până a îmbrăca epoleții, nu uităm că suntem întâi oameni”, a spus Elena Iachim.
În afara serviciului, Elena este, înainte de toate, soție și mamă. Dimineața începe cu micul dejun pregătit pentru cei dragi și grija ca fiul ei să ajungă la școală. Apoi, își pune uniforma și pornește spre muncă, unde uneori se află chiar și 24 de ore departe de familie. Ea spune că cei dragi sunt cel mai bun refugiu după turele dificile.
„Mă așteaptă cu drag și cu brațele deschise pentru că un serviciu de diurnă, 24 de ore, să nu ne vadă, desigur că așteaptă. Ne străduim să facem față. Pentru a ne restabili echilibrul emoțional, petrecem timpul cu familia, mai ieșim în parc, sport cu copiii”, a povestit femeia.
Potrivit Elenei Iachim, pentru a rezista într-un mediu dur precum este penitenciarul, trebuie să ai tărie de caracter și credință în Dumnezeu.
O altă femeie cu epoleți de la Penitenciarul nr. 13 este Liliana Golban. Are 41 de ani și activează aici de peste un deceniu. Liliana spune că, pe acest drum, a avut mereu sprijinul necondiționat al familiei.
„Pentru prima oară mi-a fost frică să lucrez în cadrul penitenciarului, fiindcă aici, după cum cunoașteți, este o anumită categorie de persoane. Sunt cu caractere diferite”, a spus Liliana Golban, agent principal penitenciar.
Acasă, Liliana este așteptată de soț și de cei doi copii ai săi. Iar cea mai mare provocare a meseriei sale este faptul că, pe parcursul zilei, nu poate lua legătura cu familia.
„Nu avem la dispoziție telefonul mobil. În caz că se întâmplă ceva, nu poți să afli ce e afară. Din start a fost un pic mai greu, dar deja avem regimul cu care s-au deprins și cei de acasă”, a mărturisit Liliana Golban.
Iar Irina Grachila își desfășoară activitatea ca psiholog în Penitenciarul nr. 13, ocupându-se de evaluarea și consilierea deținuților.
„De pe băncile gimnaziului am dorit să activez ca psiholog anume în instituțiile juridice. Inițial, când am venit la penitenciar, am venit cu o frică, frica de necunoscut, frica de a nu putea gestiona anumite situații de criză”, a relatat Irina Grachila.
Irina spune că, de fapt, și-a împlinit nu doar propriul vis, ci și pe cel al mamei sale, care și-a dorit dintotdeauna ca fiica ei să poarte uniformă.
„Sunt fericită și sunt mândră că port uniformă și port epoleți. Succesul femeilor din penitenciar este foarte important datorită și susținerii care este din partea instituției”, a menționat Irina.
Mai mult de o treime dintre angajații Penitenciarului nr. 13 sunt femei. Iar potrivit administrației, acestea fac față provocărilor la fel ca bărbații - cu determinare, disciplină și profesionalism.
„Eu aș spune că deja sunt la egal. În general, în perioada ultimilor ani, se atestă o creștere semnificativă a femeilor în rândul angajaților. Avem femei în toate secțiile din penitenciar”, a declarat Andrei Saracuța, directorul Penitenciarului nr. 13.
În penitenciarele din țară, activează 822 de femei.
