Atenție, pasageri! Zborurile spre și dinspre Frankfurt și alte orașe germane, suspendate
Mai multe zboruri spre și dinspre Germania au fost anulate din cauza unei greve de 24 de ore care va afecta luni, 10 martie, principalele aeroporturi din această țară, au anunțat reprezentanții Aeroportului Internațional Chișinău.

Printre aeroporturile afectate se numără Frankfurt și München, principalele huburi aeriene, precum și Stuttgart, Köln/Bonn, Düsseldorf, Dortmund, Bremen, Hamburg și Berlin.
În acest sens, pasagerii sunt sfătuiți să verifice statutul zborului pe tabloul online al aeroportului și să contacteze compania aeriană pentru informații suplimentare și opțiuni alternative.
De asemenea, reprezentanții AIC precizează că mai multe curse spre Frankfurt au fost deja anulate, iar călătorii sunt îndemnați să se informeze din timp cu privire la posibilitățile de reprogramare.
De precizat că peste o jumătate de milion de pasageri vor fi afectați și mii de zboruri vor fi anulatedin cauza unei greve de 24 de ore care va avea loc luni pe marile aeroporturi germane, după ce sindicatul Verdi a cerut angajaților din sectorul public și din serviciile de handling la sol să iasă în stradă, relatează Reuters.
Asociația operatorilor aeroportuari germani ADV a declarat că aproximativ 510.000 de persoane vor fi afectate și peste 3.400 de zboruri vor fi anulate ca urmare a grevei, care marchează o escaladare majoră după ce Verdi a organizat mai multe conflicte de muncă luna trecută.
Sindicatul, care solicită o creștere salarială de 8%, sau de cel puțin 350 de euro în plus pe lună, a decis să declanșeze greva de avertisment după ce o a doua rundă de negocieri colective a eșuat luna trecută. Angajatorii au respins revendicările ca fiind imposibil de îndeplinit. Negocierile urmează să continue la sfârșitul acestei luni.