Externe

Mii de persoane participă la un miting proeuropean în Piața Victoriei de la București

Câteva mii de persoane participă, sâmbătă seara, la un miting proeuropean, în Piața Victoriei de la București, în acest context fiind instituite restricții de circulație rutieră, scrie Agerpres.

Manifestația este organizată de EuRoManifest, alături de Comunitatea Declic, Rezistența și Corupția Ucide și este prezentată ca o adunare pașnică, de solidaritate, pentru respectarea valorilor europene.

Fluturând steaguri ale României și Uniunii Europene, oamenii au scandat: „România, trezește-te!”, „România nu uita, Europa-i casa ta!”, „Unitate și dreptate, nu minciuni și falsitate”, „Democrație, nu tiranie”.

„Acesta nu este un protest, ci o manifestare pașnică de solidaritate pentru valorile europene. Într-un context politic tot mai tensionat, un val de suveranism și ultranaționalism amenință unitatea noastră. #EuRoManifest este răspunsul pașnic al cetățenilor simpli, care ne unim pentru a reafirma că România face parte din familia europeană și că valorile comune ne ghidează spre un viitor mai bun”, au susținut organizatorii.

Comunitatea Declic a anunțat că, alături de cei prezenți în Piața Victoriei, au organizat o „coregrafie” cu mesajul „Inima noastră este în Europa”.

Manifestații similare sunt organizate sâmbătă seară și la Timișoara, Brașov și Oradea, astfel de evenimente având loc în cursul zilei și la Londra, Dublin, în Italia și la Bruxelles.

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult