Sport

Fundașul-golgheter! Artur Crăciun a marcat două goluri pentru echipa sa de club, Puszcza Niepołomice

Internaționalii moldoveni sunt pe val în ajunul primelor meciuri ale echipei naționale în preliminariile Campionatului Mondial de fotbal. Fundașul Artur Crăciun a marcat două goluri pentru echipa sa de club, Puszcza Niepołomice, și a adus victoria formației sale în meciul cu Piast Gliwice din Ekstraklasa, prima divizie valorică a fotbalului polonez.

Artur Crăciun a deschis scorul în minutul 16 din penalty. În repriza secundă fundașul moldovean a recidivat și-a trecut în cont al doilea gol. El a înscris, la fel, din lovitură de pedeapsă de la 11 metri, în minutul 61.

Echipa lui Crăciun, Puszcza Niepołomice, a câștigat partida cu scorul de 2:1. Artur Crăciun a ajuns deja la 5 goluri marcate în acest sezon competițional. Fundașul este cel mai bun marcator al clubului în prima ligă a Poloniei cu 12 goluri la activ în două sezoane.

Celălalt internațional moldovean de la Puszcza, Ioan-Călin Revenco, a început partida pe banca de rezerve și a fost introdus în teren în repriza secundă, la 5 minute după ce Crăciun marcase golul 2 al echipei-gazdă.

Și alți fotbaliști ai reprezentativei Republicii Moldova s-au remarcat la echipele lor de club în acest week-end. Virgiliu Postolache a contribuit la victoria formației CFR Cluj în partida cu Dinamo București din play-off-ul Superligii românești de fotbal. Atacantul moldovean a dat o pasă decisivă la golul 2 al CFR-ului. În cele din urmă echipa ardeleană a obținut victoria cu scorul de 3:1.

Atacantul Victor Stână, de asemeni, a reușit o pasă de gol în partida echipei sale, AEL Larissa, cu FC Makedonikos din play-off-ul diviziei secunde a fotbalului grec.

Echipa lui Stână a câștigat partida cu scorul de 3:0.

Radu Galbur

Radu Galbur

Autor

Citește mai mult