Sport

Membrii lotului național de biatlon au încheiat onorabil evoluția în penultima etapă a Cupei Mondiale

Competiția s-a desfășurat în stațiunea slovenă Pokljuka, iar în ultima zi de concurs s-au disputat probele de ștafetă mixtă. Echipa noastră, formată din Alina Stremous și Pavel Magazeev, a fost foarte aproape de a intra în Top-10.

Alina Stremous și Pavel Magazeev s-au clasat pe locul 13 în ștafeta single mixt. La final, reprezentanții Republicii Moldova au fost cronometrați în 42 de minute și 43 de secunde și 7 zecimi. Ai noștri au depășit în clasament echipe cu nume în biatlonul mondial precum Cehia, Bulgaria și Slovacia.

Sportivii lotului național au concurat în etapa de la Pokljuka și în probele individuale. Cel mai bun rezultat a fost obținut de Pavel Magazeev pe distanța de 15 kilometri.

Ultima etapă a sezonului competițional de biatlon va avea loc la Oslo, în capitala Norvegiei, în perioada 13-16 martie.

Radu Galbur

Radu Galbur

Autor

Citește mai mult