Republica Moldova implementează Convenția OIM 190 privind combaterea hărțuirii la locul de muncă: ce prevede documentul

Începând cu 19 martie, în Republica Moldova intră în vigoare Convenția 190 a Organizației Internaționale a Muncii (OIM), un document juridic care stabilește norme clare pentru prevenirea și combaterea violenței și hărțuirii la locul de muncă. Prin această ratificare, statul își asumă responsabilitatea de a asigura un mediu de muncă sigur și demn pentru toți angajații.
Aplicarea Convenției presupune dezvoltarea unor politici și mecanisme care să combată și să prevină orice formă de hărțuire sau abuz în mediul profesional. „Va fi nevoie de implicare activă din partea tuturor actorilor – instituții, angajatori, sindicate, patronate, autorități publice – pentru ca împreună că creăm un mediu de muncă care să încurajeze respectul reciproc, egalitatea de șanse și protejarea demnității angajaților”, a menționat într-o conferință de presă deputata PAS Angela Munteanu-Pojoga.
Convenția OIM 190 este primul instrument internațional care stabilește standarde globale pentru eliminarea violenței și hărțuirii în lumea muncii. „Una din cinci persoane suferă o formă de hărțuire la muncă. Convenția prevede măsuri clare pe care statul, alături de partenerii sociali, trebuie să le adopte pentru a transforma aceste standarde în realitate”, a declarat coordonatoarea Rezidentă ONU Moldova, Yesim Oruc.
Obligațiile statului și protecția angajaților
Adoptarea Convenției 190 nu este doar un angajament legislativ, ci și o măsură practică de protecție pentru angajați. Documentul definește clar ce înseamnă violența și hărțuirea la locul de muncă, fie că sunt de natură fizică, psihologică, sexuală sau economică. În plus, obligă angajatorii să implementeze politici interne pentru prevenirea acestor fenomene și protejarea victimelor.
„Imaginați-vă o femeie care își face griji că, dacă refuză avansurile șefului își pierde locul de muncă, sau un tânăr care suportă glume zilnice umilitoare din partea colegilor, dar nu știe cui să-i ceară ajutor, sau o angajată care e insultată constant de superiori și simte că nu are nicio cale de scăpare. Aceste cazuri, cu părere de rău, nu sunt rare și prea mulți oameni aleg să tacă de frică sau din lipsa unor mecanisme clare care să-i protejeze. Convenția 190 are scopul de a schimba această realitate”, a explicat secretarul de stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Mihai Gabriel Ciobanu.
Pentru a asigura aplicarea eficientă a noilor reguli, Inspectoratul de Stat al Muncii va avea atribuții extinse în monitorizarea respectării legislației de către angajatori. „Inspectorii de muncă vor avea dreptul să evalueze la nivelul fiecărei unități dacă există politici interne de prevenire și combatere a discriminării și hărțuirii sexuale, măsuri active adoptate de angajatori pentru a investiga și sancționă încălcările și pentru a proteja victimele. Un climat organizațional care să prevină și să descurajeze practicile abuzării la locul de muncă. Prin aceste verificări, Inspectoratul de Stat al Muncii își propune să consolideze cultura de toleranță zero față de hărțuire și discriminare”, a precizat șeful adjunct al instituției, Nicolai Vasilenco. Începând cu luna mai 2025, raportul anual al Inspectoratului va include date privind încălcările depistate și măsurile luate.
Responsabilitatea angajatorilor și implicarea sindicatelor
Convenția prevede obligații clare și pentru angajatori, care trebuie să creeze mecanisme interne eficiente de prevenire și raportare a cazurilor de hărțuire. „Întreprinderea la rândul său urmează să impună anumite reguli pentru salariați, care urmează să fie respectate, și anumite mecanisme de raportare în cadrul companiilor care vor aplica și trebuie să aplice aceste reguli”, a declarat directorul executiv al Confederației Naționale a Patronatului, Vladislav Caminschi.
Precizăm că Parlamentul de la Chișinău a ratificat în 2023 Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 190 privind violența și hărțuirea în lumea muncii. Prin intrarea în vigoare a Convenției OIM 190, autoritățile își asumă responsabilitatea pentru prevenirea hărțuirii la locul de muncă.
Ce prevede Convenția OIM 190
Convenția nr. 190 a Organizației Internaționale a Muncii (OIM), cunoscută și sub denumirea de Convenția privind violența și hărțuirea (Violence and Harassment Convention), a fost adoptată în 2019 în cadrul celei de-a 108-a sesiuni a Conferinței Internaționale a Muncii. Acesta este primul tratat internațional care recunoaște dreptul tuturor la un mediu de muncă lipsit de violență și hărțuire, inclusiv cele bazate pe gen.
Convenția definește violența și hărțuirea ca fiind „un ansamblu de comportamente și practici inacceptabile, sau amenințări ale acestora, care au ca scop, rezultă în sau sunt susceptibile de a duce la prejudicii fizice, psihologice, sexuale sau economice, și include violența și hărțuirea bazate pe gen”.
Protecția oferită de convenție se extinde asupra tuturor lucrătorilor, indiferent de statutul lor contractual, inclusiv stagiari, ucenici, voluntari și cei care caută un loc de muncă. De asemenea, se aplică în toate sectoarele, publice sau private, din zonele urbane sau rurale, ale economiei formale sau informale.
Pentru a preveni și elimina violența și hărțuirea în lumea muncii, convenția solicită statelor membre să adopte legi și reglementări care să interzică astfel de comportamente, să implementeze politici care să abordeze aceste probleme și să asigure accesul la căi de atac și sprijin pentru victime. De asemenea, angajatorii sunt încurajați să adopte politici la locul de muncă, care să prevină și să combată violența și hărțuirea, să identifice și să evalueze riscurile asociate și să ofere instruire adecvată lucrătorilor.
Până în prezent, convenția a fost ratificată de aproximativ 40 de state.