Miracole în Turcia: Femei și copii, scoși de sub dărâmături, la zece zile de la cutremurele care au decimat țara
La zece zile de la cutremurul din Turcia și Siria mai sunt găsiți oameni în viață, dar din ce în ce mai puțini. Bilanțul deceselor a depășit 42 de mii. Salvatorii folosesc o tehnologie NASA pentru a găsi persoanele prinse sub dărâmături. Aceasta se bazează pe un radar cu microunde pentru a detecta chiar și cele mai mici mișcări ale corpului determinate de procese precum bătăile inimii sau respirația. Peste 50 de mii de clădiri trebuie demolate imediat, a spus ministrul turc al Mediului, iar suma necesară reconstrucției depășește 80 de miliarde de dolari.

O tânără de 17 ani a fost scoasă de sub dărâmăturile unei clădiri în Kahramanmaras la 248 de ore după seism, în timp ce în Antakya trei femei și doi copii au fost scoși dintre dărâmături la 228 de ore după primul cutremur, însă miracole sunt tot mai puține.
Sunetul excavatoarelor continuă să se audă în Antakya. Unele familii încă mai speră. Altele recuperează cadavrele celor dragi. Speranțele se spulberă cu fiecare oră. Sinistrații, care continuă să rămână în corturi și sub cerul liber, încălzindu-se la focuri de tabără, sunt tot mai indignați de acțiunile lente ale autorităților.
„Ceea ce au trebuit să facă în prima zi au făcut abia peste nouă zile”.
„I-am pierdut pe cei dragi. Ne-am luat morții aseară la miezul nopții, iar ei, salvatorii, au ajuns abia acum?”.
„Toată vina este a oamenilor și, desigur, a guvernului. Asta este evident. Toată lumea vede asta. Nu e vorba de destin. Aceasta este greșeala oamenilor”, spun oamenii.
Eforturile de salvare se îndreaptă acum către acordarea de ajutor sinistraților, în timp ce multe echipe internaționale de intervenție s-au retras deja de pe teren. Între timp, guvernul i-a încurajat pe oameni să se întoarcă acasă, dacă autoritățile vor considera clădirea lor sigură.
Peste 50 de mii de clădiri au fost grav avariate sau distruse în Turcia, în urma cutremurului. Toate aceste clădiri periculoase vor fi demolate. Apare, însă, un nou pericol: epidemiile de holeră și febră tifoidă. O mare parte din infrastructura sanitară din regiune a fost avariată sau a devenit nefuncțională în urma cutremurelor, iar autoritățile sanitare se confruntă cu o sarcină greu de realizat: să facă totul pentru ca oamenii să rămână în viață și să fie sănătoși. Spitalele sunt suprasolicitate și au fost deschise unele temporare, cum ar fi acest spital de pe o corabie militară.
„Noi, eu și ambii mei copii, avem gripă. Din cauza cutremurului nu am avut cum să ne protejăm și ne-am îmbolnăvit. Așa că am venit aici după medicamente”, spune Yesim Cinar, rezident în Hatay, mamă a doi copii.
„Nu este niciun spital disponibil în cartierul meu. Toate sunt pline cu oameni răniți de cutremur. De aceea, medicii de acolo nu oferă ajutor celor ca mine, care se pot deplasa singuri, așa că am venit aici după ajutor”, spune Berat Cetiner, rezident Hatay.
Despre urgentarea ajutoarelor necesare sinistraților a vorbit și directorul general al OMS, după o vizită la locul dezastrului în Turcia și Siria.
„OMS oferă îngrijiri supraviețuitorilor cu răni și dizabilități suferite în urma cutremurului, hipotermie, probleme de sănătate mintală și psihosociale, celor cu risc crescut de boli infecțioase și alte probleme de sănătate”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, „zona cea mai afectată” este nord-vestul Siriei, unde furia crește față de livrarea lentă a asistenței umanitare. ONU face un apel către donatori pentru a aduna fonduri în mărime de 400 de milioane de dolari pentru a ajuta cinci milioane de supraviețuitori sirieni cu adăpost, asistență medicală și hrană.