Summit la Bruxelles: liderii UE reafirmă sprijinul pentru Ucraina

Liderii statelor UE care participă la un summit de două zile la Bruxelles și-au reafirmat angajamentul de a susține Ucraina în războiul cu Rusia și de a menține presiunea asupra Kremlinului. Însă declarația semnată la finalul discuțiilor nu menționează ajutorul de 40 de miliarde de euro cerut pentru Kiev de șefa diplomației UE, Kaja Kallas. În pofida apelului lansat de Volodimir Zelenski, liderii statelor europene nu au ajuns la un acord pentru dublarea ajutorului financiar și militar acordat Kievului. Nu s-a ajuns la un consens nici privind ajutorul imediat de 5 miliarde de euro sub formă de muniție, artilerie și rachete. Iar rezoluția emisă de Consiliul European anunță principiul majorării voluntare a contribuției statelor-membre.
Planul lui Kaja Kallas prevedea ca Ucraina să primească între 20 și 40 de miliarde de euro până la sfârșitul acestui an, cu contribuții din partea statelor membre proporționale posibilităților lor economice. Pentru a evita vetoul Ungariei, care se opune constant sprijinului pentru Kiev, Kallas a sugerat formarea unei coaliții a țărilor dispuse să ofere asistență militară, subliniind necesitatea unei acțiuni rapide pentru a „arăta rezultate imediate". Șefa diplomației europene a declarat că ajutorul militar pentru Ucraina a fost redus de la 40 de miliarde de euro, cât se anunțase anterior, la 5 miliarde de euro.
„Discutăm despre ce putem face mai mult pentru Ucraina, dar și pentru propria noastră apărare. În ceea ce privește Ucraina, am propus o inițiativă clară, să oferim muniție în valoare de cinci miliarde de euro, pentru că trebuie să începem cu pași concreți și eficienți, nu doar cuvinte. Să ajutăm Ucraina deoarece cu cât ei sunt mai puternici pe câmpul de luptă, cu atât sunt mai puternici și la masa negocierilor”, a declarat Kaja Kalas.
Președintele ucrainean care a participat online la reuniune, a vorbit despre discuția cu Donald Trump și promisiunea liderului de la Casa Albă să ajute Ucraina să găsească muniții și sisteme antiaeriene în Europa. Totodată, Zelenski a vorbit și despre necesitățile urgente ale țării aflate în război.
„Avem nevoie de fonduri pentru obuze de artilerie. Am fi recunoscători Europei pentru un sprijin financiar de cel puțin cinci miliarde de euro cât mai curând posibil. Investițiile în producția de armament sunt necesare atât în Ucraina, cât și în țările dumneavoastră. Europa are nevoie de independență tehnologică, inclusiv în domeniul producției de arme. Tot ceea ce este necesar pentru apărarea continentului ar trebui să fie produs aici, în Europa. Trebuie să lucrăm împreună în acest sens”, a menționat Zelenski.
Planul a fost întâmpinat cu rezerve de Italia, Spania și Portugalia, iar premierul ungar, Victor Orban, și-a menținut poziția împotriva unui astfel de plan pe motiv că „nu ar face decât să prelungească conflictul militar din Ucraina”. Liderii s-au limitat la emiterea unei rezoluții prin care îndeamnă statele-membre să-și majoreze voluntar aceste contribuții financiare și militare pentru Ucraina. Pe lângă situația din Ucraina pe agenda reuniunii figurează planul de reînarmare a Europei, care prevede simplificarea mecanismelor financiare, astfel încât statele-membre să poată accelera investițiile în domeniul apărării. Liderii europeni continuă să discute așa-numita Cartă Albă pentru apărare, un plan prin care se poate oferi sub formă de împrumut statelor membre un fond total de 150 de miliarde de euro pentru dezvoltarea industriei de apărare.