Atacurile de ieri au lăsat orașul Kiev fără apă și curent electric

Trupele rusești au lansat, ieri, atacuri masive cu rachete asupra principalelor orașe din Ucraina și asupra rețelei energetice. Toate centralele au fost oprite, din cauza avariilor provocate de bombe. În Kiev, patru oameni au murit și 34 au fost răniți, printre care și cinci copii. 80% din oraș a rămas fără apă și curent electric. Oficialii ucraineni spun că Rusia a lansat 70 de rachete de croazieră de pe nave aflate în Marea Neagră și Marea Caspică și de pe un bombardier TU-95, relatează Moldova 1.
Întreruperile de curent electric au devenit o nouă normalitate pentru milioane de oameni, iar bombardamentele de ieri i-au lăsat și fără apă. Oleksii Kolpachov un locuitor al Kievului susține că în momentul atacurilor se afla în stația de metrou.
„Ieșeam deja din metrou și când urcam pe scara rulantă, am auzit o explozie, iar curentul electric s-a oprit. Când am ieșit din metrou, era o coloană de fum. Am ajuns acolo, poliția era la fața locului și nu i-a lăsat pe oameni să intre. E strașnic ce se întâmplă aici", spune Oleksii Kolpachov, locuitor al orașului Kiev.
„Eram acolo. Am auzit zgomot ciudat. Am crezut că este un avion de luptă. Și după câteva momente a avut loc o explozie".
Volodimir Zelenski a cerut Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite să oprească Rusia. Distrugerea rețelei energetice a Ucrainei este o crimă împotriva umanității, a spus liderul de la Kiev. Consiliul de Securitate al ONU este însă lipsit de putere, atâta vreme cât Rusia, membru permanent, are drept de VETO.
„Rușii au tras cu peste 70 de rachete. Când temperaturile sunt sub zero afară și milioane de oameni rămân fără electricitate, căldură și apă din cauza rachetelor rusești care lovesc instalațiile energetice, aceasta este, evident, o crimă împotriva umanității. Lumea nu poate fi ținută ostatică de un terorist internațional.
Teroarea rusă a dus la o pană de curent - și nu numai în Ucraina. S-a stins lumina și în Republica Moldova. Avem nevoie de deciziile voastre! Vă rog, cu stăruință să luați măsuri concrete pentru a proteja umanitatea și viața!", a menționat Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei.
Treizeci și șase de persoane s-au întors în Ucraina miercuri, în cadrul unui schimb de prizonieri cu Rusia, potrivit Biroului Apărătorului Public ucrainean. Autoritățile spun că printre militari se numără apărătorii Azovstal, precum și membri ai gărzii naționale capturați în primele zile ale invaziei ruse, la Centrala Nucleară de la Cernobîl.
Cancelarul german, Olaf Scholz a condamnat miercuri bombardamentele forțelor ruse asupra infrastructurii civile din Ucraina, argumentând că șansele Rusiei de a câștiga pe câmpul de luptă au dispărut. Oficialul german a mai declarat că președintele rus, Vladimir Putin demonstrează încă o dată cât de nemilos continuă acest război.