„Femeia – sufletul meșteșugului”: expoziție dedicată artei tradiționale, organizată la Soroca

Explozie de culoare la Soroca. Covoare, prosoape și haine naționale, obiecte din lozie, fibre vegetale, toate și-au găsit locul în cadrul unei expoziții dedicate celor care le confecționează. Talentatele meșterițe prin măiestria mâinilor dibace au devenit cunoscute nu doar în țară, dar și peste hotare. Acestea păstrează până astăzi tot ce au învățat și reușesc să transmită și tinerei generații secretul meșteșugului.
Nina Manea țese covoare de mică, iar deprinderea o are de la bunica ei, care a fost o meșteriță cunoscută în sat.
„Un timp când nepoții au apărut a trebuit să ne întoarcem să le explicăm să vadă ce înseamnă un ghem de lână, un covor”, a relatat Nina Manea.
Veronica Damaschin spune că a învățat să țese prosoape în satul Rublenița, unde s-a mutat după căsătorie.
„Prosoapele mele au ajuns peste hotare în diferite țări și mă bucur ca pământenii noștri unde se duc își iau cu dânșii o bucată de țară”, a menționat Veronica Damaschin.
„Eu mă ocup cu împletitul fibrelor vegetale din lozie. Prin meșteșugul nostru, noi vrem să aducem generației tinere să îmbrățișeze acest meșteșug, să ducă tradiția mai departe ca să nu dispară”, a spus Lidia Manea.
Organizatoarea evenimentului este și ea o meșteriță populară, care ține mereu aprinsă flacără neamului românesc prin tradițiile și obiceiurile naționale.
„Sper ca această expoziție frumoasă să aibă continuitate. Muzeul are acum un spațiu frumos și este păcat să nu fie văzut de un public mult mai larg”, a remarcat Svetlana Șapovalov, organizatoare.
În cadrul Uniunii Meșterilor Populari, 80 la sută sunt femei. De aici vine și denumirea expoziției „Femeia - sufletul meșteșugului".
„De la femeie pornește totul. Este mama care și-a legănat copilul și dintotdeauna a știut să-și creeze lucruri pentru copilul său și iată așa, de la naștere până la moarte, toți și-au perindat activitățile”, a spus Diana Decusară, directoare a Centrului Național de Cultură Tradițională.
Expoziția poate fi vizitată în galeria Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală până la sfârșitul lunii martie.