Volodimir Zelenski dă asigurări: Ucraina nu va ceda teritorii într-un potențial acord de pace cu Rusia
Bombardamentele rusești continuă să devasteze localitățile ucrainene. Rusia speră să cucerească Bahmutul până în aprilie. Surse de la Kiev susțin că artileria ucraineană a doborât jumătate din cele 36 de rachete lansate de inamic. Loviturile rușilor asupra orașului Bahmut au ucis cel puțin cinci civili, iar nouă au fost răniți. Totodată, președintele Volodimir Zelenski spune că Ucraina nu va ceda teritorii într-un potențial acord de pace cu Rusia. Tema războiului din Ucraina va fi în centrul atenției liderilor din întreaga lume, care participă la conferința de securitate de la Munchen. Rusia a fost exclusă de pe lista participanților.

Trupele ruse au tras cu focuri de artilerie într-o zonă rezidențială din Bahmut. Atacurile nu contenesc de luni de zile, însă unii locuitori au ales să rămână în oraș în pofida bombardamentelor puternice. Situația umanitară din oraș este extrem de dificilă. Potrivit administrației regionale, acolo rămân aproximativ cinci mii de civili. Voluntarii încearcă să le aducă ajutor și să evacueze cât mai mulți oameni, dar mulți dintre ei încă ezită să plece.
„ - Nu știu nimic, stăm aici. Chiar este necesar să plecăm?”.
„- Păi, demult ar fi trebuit”.
„ - O, dragii mei. E păcat să plec din gospodărie, cum să plec?”.
„ - Aveți multe lucruri de care să aveți grijă?”.
„ - Vaci, viței, îmi este milă de ei”.
„ - Înțelegem, dar cum rămâne cu propria viață?
„ - Îmi este milă de tot și de toți”.
Bahmutul este cel mai fierbinte punct din prima linie în regiunea Donețk. În pofida pierderilor semnificative, invadatorii ruși nu își opresc încercările de ofensivă, în special în direcțiile Bahmut și Avdiivka. În regiunea Sumî au fost lovite cu rachete șase localități. Și orașul Harkov a fost bombardat intens. Totuși, ucrainenii rezistă și resping atacurile.
„O prioritate pentru viitorul apropiat este menținerea sub control a situației din prima linie și pregătirea pentru orice escaladare a situației de către inamic. Să mergem mai departe cu eliberarea pământului nostru, la fel, este o prioritate pe care o pregătim cu grijă”, a declarat Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei.
Între timp, încă 101 militari și civili ucraineni, aflați în captivitate la ruși, au fost readuși acasă. Printre luptătorii eliberați se numără polițiști, grăniceri și soldați ai Forțelor Armate. Dintre ei sunt apărători ai orașului Mariupol, inclusiv militari din „Azovstal". De asemenea, Ministerul rus al Apărării a anunțat că 101 militari ruși s-au întors de pe teritoriul controlat de Kiev, ca parte a schimbului.
Între timp, președintele belarus Aleksandr Lukașenko este așteptat la Moscova pentru a discuta cu liderul de la Kremlin despre situația din regiune. Președintele belarus a afirmat ieri că va ordona trupelor sale să lupte alături de aliatul său, Rusia, doar dacă un alt stat lansează un atac împotriva țării sale.
În același timp, tema războiului din Ucraina este principalul subiect la Conferința de securitate de la Munchen. Reuniunea de trei zile va începe cu un mesaj video al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski. Pentru a doua oară consecutiv, la conferință nu va participa niciun reprezentant al Federației Ruse. La reuniunea din Bavaria, unde se vor discută teme de actualitate cu privire la apărare și securitate, participă invitați din 96 de țări.