Social

Amenzi mai aspre pentru fumători. Modificările examinate în Parlament urmează a fi votate în lectura a doua

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Restricții și amenzi mai dure pentru fumători. Vor fi introduse interdicții noi privind fumatul, inclusiv al țigaretelor electronice, în toate spațiile publice deschise, inclusiv în preajma stațiilor de așteptare a transportului public, pe terasele cafenelelor, restaurantelor și în zonele de agrement. Potrivit autorităților, proiectul de lege are drept scop reducerea fumatului, mai ales în rândul tinerilor.

Potrivit datelor statistice, trei din zece moldoveni de vârstă adultă sunt fumători, iar mai bine de un sfert consumă zilnic produse din tutun. În ultimii ani, crește vertiginos numărul adolescenților fumători - o treime dintre aceștia au încercat țigarete electronice cel puțin o dată, susține secretarul general adjunct al Ministerului Sănătății, Svetlana Nicolaescu, la emisiunea „Spațiul Public” de la Radio Moldova.

Potrivit acesteia, principalele prevederi legislative se referă la extinderea listei cu locurile în care este interzis fumatul. La fel, vor fi vizate toate tipurile de produse de tutun și cele conexe – țigarete, țigări electronice, dispozitive pentru încălzirea tutunului.

Ceea ce vedem în dinamică, consumul țigărilor, vorbim de țigări convenționale, el s-a redus. Ultimul studiu a fost realizat în 2019, în rândul tinerilor, și am văzut că consumul țigărilor s-a redus de două ori. Dar aceasta nu înseamnă că tinerii consumă mai puțin produse de tutun și produse noi, pentru că foarte mult, practic, ceea ce vedem astăzi este o explozie a consumului produselor noi. Și acesta este rezultatul unor campanii de marketing foarte agresive, ca astăzi, în Republica Moldova, tinerii în mare parte consumă țigările electronice.

Directorul de programe de la Centrul pentru Analize în Sănătate, Ghenadie Țurcanu, susține că specialiștii de aici au realizat un studiu despre influența nocivă a pliculețelor de nicotină, o nouă alternativă pentru fumători. Potrivit acestuia, și în acest sens trebuie înăsprită legislația.

Am demonstrat în acest studiu că pliculețele de nicotină nu corespund acelor narative, alternative mai sănătoase, așa cum au fost în special promovate în media din Republica Moldova, în special după ce Agenției pentru Medicamente și Alimente din Statele Unite a aprobat pentru Statele Unite doar o singură marcă de pliculețe de nicotină. Primele le-au interzis Țările de Jos, pe urmă Belgia, Franța recent, Germania a interzis plasarea lor pe piață.

Precizăm că modificările privind controlul tutunului au fost votate de parlamentari în prima lectură, iar acum se află în dezbateri pentru a fi examinate în ultima lectură. Astfel, cei care nu vor respecta legea anti-fumat se vor confrunta cu sancțiuni severe, conform modificărilor propuse. Persoanele fizice care vor fuma în spațiile interzise vor fi amendate cu până la 2.250 de lei sau obligate să efectueze muncă neremunerată în folosul comunității. Pentru agenții economici și persoanele juridice, amenzile vor fi mult mai mari, până la 15 mii de lei, iar în unele cazuri, ar putea fi private de dreptul de a desfășura anumite activități pentru o perioadă de până la un an. Amenzi mai dure, de până la 20 de mii de lei, vor fi aplicate și persoanelor care vor comercializa produse din tutun în locuri interzise sau minorilor.

Citește mai mult