Externe

Cazinoul din Constanța, renovat. Cseke Attila: „A fost inclus pe lista celor mai periclitate șapte monumente din Europa”

imagine-simbol
Sursa: imagine-simbol

Cazinoul din Constanța și-a recăpătat strălucirea de altădată. Părăsit și lăsat pradă degradării din 2014, monumentul istoric a trecut printr-un amplu proces de reabilitare, desfășurat pe parcursul a cinci ani. Lucrările au readus la viață detaliile arhitecturale și vitraliile care luminau serile de gală. Fundația monumentului istoric a fost consolidată, fațada a fost renovată, iar arhitecții au făcut tot posibilul pentru a păstra stilul Art Nouveau.

Activitatea de restaurare a început în anul 2020, când clădirea istorică se afla într-o stare deplorabilă.

Pur și simplu nu mai exista fier în grinzi. S-au turnat betoane speciale, de hidrocentrală, deci asta a fost cea mai grea și cea mai mare provocare a noastră”, povestește Gabriel Puchiu, manager lucrări de renovare.

Au lucrat de multe ori mai mult de 100 de oameni simultan. Pe parte de consolidare, pe parte de arhitectură, de restaurări de componente, de instalații”, spune arhitectul Smaranda Baciu.

Lucrătorii au pus accent pe detalii, deoarece fiecare ornament de pe tavan și de pe pereți este special.

Efortul a fost complex, adică tot ce au putut să facă constructorii a fost de o amploare de neimaginat, mai ales că era într-o colaborare permanentă cu problemele de imagine finală, de pictură”, constată restauratorul de picturi murale Ion Chiriac.

Am tratat diferit parterul cu etajul pentru că parterul este ușor mai clasic, și atunci la etaj am putut să facem ceva mai creativ”, spune arhitectul Dan Dumitru.

Clădirea Cazinoului din Constanța va putea găzdui concerte, expoziții, conferințe și diferite alte evenimente, într-o sală de festivități cu 150 de locuri și un centru multifuncțional cu cel puțin 200 de locuri.

A fost inclus pe lista celor mai periclitate șapte monumente din Europa. A fost un proces complex, dar necesar, în care a fost acordat timp suficient meșterilor să consolideze structura clădirii. Să restaureze în toată splendoarea lor decorațiunile și vitraliile care creează atmosfera feerică din această clădire”, a subliniat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Investiția în reabilitare a costat aproximativ 4 milioane de euro și au fost folosite 1500 de metri pătrați de marmură din Italia, Turcia și Egipt. Pentru pereți, constructorii au folosit vopsea specială rezistentă la un mediu salin. De asemenea, au fost folosite cinci kilograme de foiță de aur pentru elementele decorative.

Maria Brînca

Maria Brînca

Autor

Citește mai mult