Granturi pentru antreprenori: o fabrică de snack-uri a primit de la stat 30 de milioane de lei

O familie care gestionează o afacere cu snack-uri extrudate a beneficiat de primul ajutor de stat pentru investiții. Astfel, antreprenorul a primit 30 de milioane de lei sau jumătate din investiția pe care o preconizează. 7,5 milioane de lei vor fi oferite sub formă de grant nerambursabil, iar suma rămasă va fi acordată sub formă de facilități fiscale. Banii vor fi utilizați pentru instalarea unor echipamente moderne, iar extinderea afacerii va genera cel puțin 60 de locuri noi de muncă aici, acasă.
După semnarea acordului, a fost organizat un tur prin fabrică.
„Procedura este următoarea, avem crupa care nimerește în dozator, după care trece prin extruder, se comprimă, se gătește la temperatură înaltă și presiune înaltă, după care la ieșire avem pesmeții gata.”;
„În spatele nostru are loc condimentarea produsului. Deci după ce iese din cuptor, unde este produsul uscat, ajunge aici în tambur, unde se rotește. Mai departe sunt duse prin ulei, care acoperă produsele cu ulei, pentru ca mai departe să se așeze bine condimentul pe ulei.”

Afacerea familiei Curchi a început încă în anul 2001. De atunci, părinții lucrează împreună cu cei doi copii.
„Ne-am lansat ca importatori și reprezentanți oficiali a mai multor branduri globale. După 20 de ani de activitate, am decis să ne lansăm și în producție. Ulterior, am construit fabrica proprie de snack-uri și am lansat mai multe grupuri de produse”, spune Lilia Curchi.
Mezinul familiei, Mihail, care este și administratorul fabricii, a învățat peste hotare, dar după finalizarea studiilor a decis să revină acasă.
„*Am învățat doi ani în Marea Britanie, în Londra, și doi ani în China, în Beijing. După asta am revenit acasă, având încrederea că Moldova are un potențial de dezvoltare și având platforma pe care puteam să mă dezvolt”, menționează Mihail Curchi.

Antreprenorii spun că banii câștigați vor fi folosiți pentru procurarea unui nou utilaj.
„Acest sprijin ne va servi la procurarea noului utilaj, la o nouă linie de producere a snack-urilor. Ne va permite să creăm noi locuri de muncă, să ne consolidăm activitatea și să ne extindem atât pe piața internă, cât și externă”, spune fondatorul fabricii, Veaceslav Curchi.
„Antreprenorul, prin parteneriatul cu Republica Moldova, s-a angajat să implementeze o investiție în valoare de 60 de milioane de lei, din care statul rambursează jumătate, 50 la sută din valoarea acestei investiții, 7,5 milioane fiind grant nerambursabil, iar restul sumei va fi acordată sub forma de scutire la impozitul pe venit timp de 10 ani”, menționează ministra Dezvoltării Economice și Digitalizării, Doina Nistor.
În calitate de ajutor din partea statului pentru investiții au fost bugetate două miliarde de lei. Astfel, de sprijin ar putea beneficia aproximativ 150 de întreprinderi din sectoarele industriei prelucrătoare.