Amenzile mai mari și tot mai multe restricții pentru fumători. Ce spun oamenii

Fumatul va fi interzis în mai multe spații publice, iar amenzile pentru încălcarea regulilor vor crește. Noile modificări legislative au fost votate de Parlament. Potrivit autorităților, sancțiunile mai dure pentru fumători vor preveni și vor combate obiceiul nociv. Totuși, fumătorii susțin că sunt nevoiți să încalce legea pentru că nu sunt spații special amenajate sau nu cunosc unde este permis.
Potrivit datelor statistice, trei din zece moldoveni adulți sunt fumători, iar mai mult de un sfert consumă zilnic produse din tutun. Amenzile mai mari și tot mai multe restricții, spun ei, nu-i vor opri din fumat.
„Eu cred că unica soluție este să fie construite spații special amenajate”;
„- Când sunteți prin oraș, unde fumați? - Pe drum, cum am și fumat. - Amenzi ați primit vreodată? - Nu. Încă nu, dar posibil deja să primesc”;
„Este bine că vor fi aplicate amenzi? - Pentru că sunt fumător, nu prea e bine. - Fumați unde se nimerește? - La locul de muncă și acasă. Atât.”
Pe de altă parte, nefumătorii susțin că orașul este tot mai poluat, iar legile mai dure ar schimba situația.
„Aruncă țigările unde nimeresc, scuipă unde nimeresc, e un dezastru total”, spune o femeie.
Alți locuitori susțin că fumatul în stații sau în apropierea terenurilor de joacă este inacceptabil.
„Eu, ca un om care nu suportă tutunul, nu iubesc când stau la stație și cineva fumează – trebuie să mă înăbuș din cauza asta.”
„Mulți fumează în spații publice și dau un exemplu rău copiilor mai mici. Într-un fel, le influențează viitorul și le afectează sănătatea”, a adăugat un alt locuitor al capitalei.
„Mă deranjează mirosul și la terenurile de joacă pentru copii și peste tot”.
La mijlocul lunii martie, Parlamentul a votat în prima lectură un set de măsuri pentru prevenirea și combaterea fumatului. Proiectul conține și cerințe unice pentru etichetarea tuturor produselor de tutun.
„Se trece de la 30% la 50% din suprafața pachetului la necesarul de etichetare avertisment. Totodată, se interzice vânzarea pliculețelor cu nicotină, deoarece ele formează baza creării unei dependențe la adolescenți”, a spus deputatul PAS, Adrian Belîi.
Potrivit reprezentanților de la Inspectoratul Național pentru Securitate Publică, numărul persoanelor amendate pentru fumatul în locuri interzise este în creștere.
„Pe parcursul anului 2024, polițiștii Inspectoratului Național de Securitate Publică au întocmit 782 de procese-verbale cu privire la contravenție pentru cetățenii care fumau în locurile interzise. De la 1 ianuarie, polițiștii INSP au documentat 486 de cetățeni”, a afirmat ofițerul de presă al INSP, Ana Chiselița.
Potrivit noilor prevederi, pentru fumatul în locurile interzise vor fi aplicate amenzi de până la 15 mii de lei pentru persoanele juridice și de până la 2 250 de lei pentru persoanele fizice.