Trimisul lui Putin, Kirill Dmitriev, în vizită la Washington pentru discuții cu oficiali americani

Kirill Dmitriev, emisarul special al președintelui rus Vladimir Putin pentru investiții, s-a întâlnit miercuri cu oficiali americani la Washington, potrivit Reuters. Vizita are loc în contextul în care administrația Trump face presiuni pentru a obține un acord de încetare a focului între Rusia și Ucraina.
Dmitriev, un fost bancher Goldman Sachs educat la Stanford și considerat unul dintre cei mai familiarizați cu SUA dintre membrii elitei ruse, este cel mai înalt oficial rus care efectuează o vizită de stat în SUA de la invazia rusă în Ucraina, în 2022.
Detaliile discuțiilor nu au fost dezvăluite, însă vizita vine la scurt timp după ce președintele Donald Trump s-a declarat „enervat” de ritmul lent al negocierilor pentru un armistițiu, sugerând posibile sancțiuni împotriva celor care achiziționează țiței rusesc. Rusia este al doilea cel mai mare exportator de petrol din lume, după Arabia Saudită.
Potrivit surselor, invitația lui Dmitriev a venit din partea lui Steve Witkoff, un apropiat al lui Trump care conduce contactele administrației americane cu Kremlinul. Casa Albă a emis o licență specială pentru ca Dmitriev, aflat sub sancțiuni americane, să poată intra temporar în SUA.
În trecut, Dmitriev a avut un rol-cheie în stabilirea primelor contacte cu echipa lui Trump după alegerile din 2016, dar și în apropierea dintre Rusia și Arabia Saudită, care a dus la acordul privind plafonarea producției de petrol în cadrul OPEC+.
Amintim că negocierile privind pacea în Ucraina și un posibil armistițiu în Marea Neagră au început pe 23 martie, la Riad, cu o primă rundă de discuții între delegația Statelor Unite și reprezentanții Ucrainei. A doua zi, luni, 24 martie, au urmat negocieri intense între delegațiile din SUA și Rusia, care s-au desfășurat pe parcursul întregii zile și s-au încheiat în jurul orei 22:00, ora Republicii Moldova. Marți, 25 martie, delegația ucraineană s-a întâlnit din nou cu oficialii americani.
Inițial, Kremlinul a refuzat să dezvăluie detalii despre discuțiile cu partea americană, însă ulterior a precizat că Rusia condiționează implementarea armistițiului de ridicarea mai multor sancțiuni economice.
CITEȘTE ȘI: