Politic

Chișinăul și Tiraspolul, la masa de negocieri, pentru prima dată în acest an. Principalele subiecte abordate

Reprezentanții politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană s-au reunit astăzi, 17 februarie, în prima ședință din acest an. Chișinăul a fost reprezentat la masa de discuții de viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, iar Tiraspolul de pretinsul ministru de Externe al regiunii transnistrene, Vitalii Ignatiev. La runda de negocieri au asistat și delegați ai participanților din cadrul formatului de negocieri „5+2”, anunță Biroul politici de reintegrare.

Biroul politici de reintegrare
Sursa: Biroul politici de reintegrare

Biroul politici de reintegrare anunță că, la întrevederea de lucru, Chișinăul a readus pe agendă tema liberei circulații și cea a respectării drepturilor omului, inclusiv pe cazuri individuale. Oleg Serebrian a răspuns, inclusiv, multiplelor acuzații ale Tiraspolului privind o presupusă blocadă economică aplicată regiunii transnistrene. Potrivit vicepremierului, în pofida contextului regional complicat, întreprinderile din regiunea transnistreană au funcționat în regim normal, iar relațiile lor comerciale nu au fost afectate. Totodată, acesta a negat faptul că procesul de negocieri s-ar afla în impas, menționând mai multe înțelegeri pe segmentul economic la care s-a ajuns în anul 2022.

Reprezentantul politic de la Tiraspol s-a arătat critic față de amendamentele recent operate în Codul Penal al Republicii Moldova, privind incriminarea fenomenului de separatism, pe care le-a calificat drept „un precedent foarte periculos, menit să impună noi măsuri de presiune și să blocheze canalele de dialog existente și angajamentele anterior asumate în procesul de negocieri”.

Potrivit sursei citate, în reacție, Chișinăul a declarat că prevederile respective nu vor reprezenta un impediment pentru continuarea interacțiunii în formatele de negocieri curente privind reglementarea transnistreană.

„Acestea au detaliat aplicabilitatea prevederilor art.32 alin.(3) din Constituția Republicii Moldova și reglementează modalitățile de răspuns la potențiale riscuri și vulnerabilități la adresa securității naționale, suveranității și integrității teritoriale a țării”, anunță Biroul, care face trimitere la articole similare stipulate și în legislația altor țări, inclusiv din Europa.

La propunerea negociatorului principal de la Tiraspol de a examina posibilitatea lansării unor eventuale „consultări informale” în formatul de negocieri ,,5+2”, vicepremierul pentru Reintegrare a precizat că actualul context complicat de securitate regională, agresiunea militară continuă a Federației Ruse împotriva Ucrainei și lipsa perspectivelor clare de a avansa spre coșul problemelor de securitate și privind reglementarea conflictului transnistrean fac imposibile astfel de consultări. Astfel, Chișinăul a sugerat menținerea interacțiunii în platformele de dialog Chișinău-Tiraspol, cu prezența OSCE și invitarea altor experți internaționali relevanți.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult