Social

Încă o persoană reținută în dosarul Liubov Babuțchi

Încă o persoană a fost reținută în cazul decesului femeii de afaceri Liubov Babuțchi. Informația a fost confirmată pentru Teleradio-Moldova de purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Violina Morari. Potrivit acesteia, detalii „suplimentare vor fi oferite după examinarea demersului înaintat de procurori”.

Femeia de 35 de ani, proprietară a unui magazin de haine din Chișinău, Liubov Babuțchi, a murit pe 30 ianuarie după o procedură cosmetică într-un salon de înfrumusețare. Se presupune că i s-ar fi administrat anestezie generală, fără o monitorizare adecvată. Procuratura Generală a deschis un dosar penal pentru neglijență medicală soldată cu deces.

La o săptămână după tragedie, a fost reținută anestezista Ecaterina Maniuc, bănuită de practicarea ilegală a medicinei, infracțiune care se pedepsește cu până la trei ani de închisoare. Potrivit soțului victimei, aceasta ar fi încercat să fugă de la fața locului. De asemenea, șeful clinicii, Irina Borodkina, cetățean ucrainean, a părăsit Republica Moldova după tragedie.

Pe 31 martie, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a precizat că Irina Borodkina, proprietara salonului de înfrumusețare, se află în Ucraina.

Cel puțin din informațiile obținute prin cooperarea cu colegii și partenerii noștri, știm că se află în Ucraina. Este important de menționat că, fiind cetățeană a Ucrainei, este puțin probabil ca autoritățile ucrainene să o extrădeze. Totuși, acest lucru nu exclude posibilitatea ca ea să fie trasă la răspundere pentru faptele sau ilegalitățile comise”, a declarat șeful IGP, în cadrul unei emisiuni difuzate de postul Exclusiv TV.

Viorel Cernăuțeanu a precizat că „decizia privind forma în care se va face tragerea la răspundere aparține Procuraturii, care va stabili în ce mod va fi executată eventual o pedeapsă aplicată în raport cu Irina Borodkina”.

Totodată, pe numele Irinei Borodkina, proprietara salonului în care a decedat Babuțchi, procurorii au emis un mandat de arest pentru 30 de zile, din momentul în care aceasta va fi reținută. În prezent, cetățeana Ucrainei se află în urmărire internațională.

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult