Ministrul ucrainean al Culturii: Digitalizarea patrimoniului cultural - cheia pentru recuperarea artefactelor furate de ruși

185 de artiști și 97 de jurnaliști și-au dat viața pentru independența ucraineană, iar peste 2.200 de instituții culturale au fost distruse total sau parțial de la începutul războiului în Ucraina. Datele au fost prezentate de ministrul Culturii și Comunicării Strategice din Ucraina, Mykola Tochytskyi, la emisiunea „Dimensiunea Diplomatică” de la Moldova 1. Potrivit oficialului ucrainean, această distrugere nu este doar fizică, ci și simbolică – un atac asupra „identității și memoriei naționale”.
„Teatrul din Mariupol, cunoscut de toți, a fost distrus de forțele ruse. Dar sunt multe asemenea teatre. La Harkov, Muzeul Skovoroda, Muzeul Boiciuk – toate complet distruse. Un număr imens de obiective de patrimoniu cultural a fost devastat. Cu o lună și jumătate în urmă, Rusia a distrus 16 obiective în Odesa – toate făceau parte din patrimoniul construit de arhitecți români, moldoveni, italieni, francezi”, a spus ministrul ucrainean.
Rusia nu a fost niciodată un stat-națiune în sensul deplin al cuvântului. Este un stat multinațional uriaș, care trăiește extensiv, prin expansiune și distrugere, a spus Mykola Tochytskyi. Demnitarul ucrainean a mai spus că „artiștii care susțin regimul de la Moscova sunt complici la crimele lui Putin”.
„Am impus sancțiuni împotriva a peste 50 de persoane și instituții din „cultura rusă”. Dosarul nostru a fost preluat și de Uniunea Europeană, care îl analizează. Există dovezi clare că acești oameni sprijină ocuparea muzeelor, furtul și vânzarea de artefacte – nu doar ale Ucrainei, ci ale unei întregi moșteniri europene”, a adăugat Tochytskyi.
Ministrul ucrainean a mai menționat că Rusia a jefuit zeci de mii de opere de artă din peste 40 de muzee aflate pe teritoriile ocupate. Întrebat despre șansele de recuperare a acestora, Tochytskyi a subliniat importanța colaborării internaționale: „Prin colaborare și informare, putem documenta câte artefacte se află în teritoriile ocupate, ce tipuri și unde se află. Cel mai important este procesul de digitalizare – dacă digitalizăm patrimoniul nostru cultural, creăm premise pentru recuperare. Când avem dovezi clare despre ce a fost furat, ce s-a pierdut – le transmitem partenerilor internaționali, care pot documenta și ajuta la repatrierea lor”, a explicat el.
Referindu-se la influența propagandei ruse asupra ucrainenilor din Republica Moldova, ministrul a reiterat importanța reconectării acestora la surse autentice de informație: „Trebuie să le oferim conținut adevărat – prin conferințe, ghiduri audio, cărți, muzee. Să le spunem adevărul: că Chișinăul și Kievul existau înainte de Moscova. Aici, pe teritoriul Moldovei, s-a scris prima constituție a Ucrainei – a lui Filip Orlik. Ei ne distrug istoria. Trebuie să o recuperăm împreună – prin cultură, lectură, respect reciproc”.